Business Construct

Proiect: Stein Construct vinde apartamente de 140 mil. euro

Proiect: Stein Construct vinde apartamente de 140 mil. euro
26.06.2008, 20:05 515

Stein Construct, divizia de constructii a producatorului de conserve Glina, estimeaza vanzari de 140 de milioane de euro in urma proiectului rezidential Saphir Stein (foto) de langa Gradina Botanica din Capitala, care va cuprinde 621 de apartamente, potrivit agentiei imobiliare Real Time, promotorul acestui proiect. "Valoarea de vanzare a primei faze a proiectului, care va cuprinde 169 de apartamente, este de circa 40 de milioane de euro, in timp ce etapa a doua, care va avea 452 de apartamente, va avea o valoare de vanzare de 98 de milioane de euro", afirma reprezentantii Stein Construct. Prima faza va fi terminata in toamna acestui an, in timp ce restul de apartamente vor fi finalizate in termen de doi ani. Cel mai mic pret pentru un apartament de doua camere este de 162.800 de euro, suprafetele locuintelor din proiect fiind situate intre 67 si 159 de metri patrati. Apartamentele din prima faza a proiectului Saphir Stein, dezvoltat pe o suprafata de 5.200 de metri patrati, sunt vandute deja in proportie de 30%. Actionarii producatorului de preparate si conserve din carne Glina au contractat pana in prezent imprumuturi in valoare de circa 34 de milioane de euro de la Credit Europe Bank, bani care urmau sa fie investiti in dezvoltarea unor proiecte imobiliare. Compania Glina a mai dezvoltat un proiect rezidential, denumit Rubin Stein, langa soseaua Bucuresti-Targoviste, care cuprinde doua imobile rezidentiale amplasate pe o suprafata construita de 12.500 mp. Complexul detine 133 apartamente cu doua, trei si patru camere, dar si garsoniere si duplexuri. Apartamentele au suprafete cuprinse intre 88 si 227 mp si preturi de la 84.000 euro la 257.000 euro plus TVA. strategieRam Global, investitii de 250 mil. euro in imobiliareDezvoltatorul imobiliar Ram Global Group, controlat de oameni de afaceri israelieni, va investi in urmatorii trei ani in principal pe segmentul rezidential, in proiecte comerciale si cladiri de birouri circa 250 de milioane de euro. Tinta principala a companiei este Bucurestiul, dar Ram Global cauta oportunitati si in Cluj, Brasov, Iasi, Timisoara sau Constanta. "Ne vom concentra pe proiecte rezidentiale dedicate clasei medii, care constituie segmentul de piata cel mai important. Pana in prezent am investit 100 de milioane de euro pe piata romaneasca, in principal in proiecte rezidentiale", a declarat Moshe Charash, unul dintre actionarii Ram Global Group. Compania dezvolta in prezent un proiect denumit Casablanca cu 1.260 de apartamente in cartierul Titan, in urma unei investitii de 140 de milioane de euro. Proiectul, care va cuprinde sapte blocuri cu 18 etaje, este dezvoltat pe un teren de 36.000 de metri patrati situat langa bulevardul Theodor Pallady. "In acest moment, valoarea terenului pe care se dezvolta proiectul Casablanca este de 25 de milioane de euro. Cel mai ieftin apartament, cu doua camere, costa 60.000 de euro, iar cel mai scump va costa 130.000. Suntem pe cale de a finaliza analiza ofertelor din partea companiilor de constructii", spune Charash. Compania detine terenuri de circa 20 de hectare in Bucuresti pe care va dezvolta peste 550.000 de metri patrati de spatii rezidentiale si comerciale. Cea mai mare suprafata controlata de Ram Global, de circa 12 hectare, este situata in zona Vitan unde va dezvolta un proiect rezidential cu o suprafata construita de 425.000 de metri patrati. Reprezentantii Ram Global dezvolta proiectele imobiliare atat din surse proprii, cat si din finantari bancare. Pentru proiectul Casablanca, finantarea este acordata de Alpha Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO