Business Construct

Rezultate: Un sfert din afacerile Arabesque, derulate pe plan extern

26.06.2008, 20:02 20

Arabesque, cel mai mare furnizor de materiale de constructii si finisaje, a realizat anul trecut vanzari de peste 100 mil. euro pe plan extern, prin diviziile din Bulgaria, Serbia, Moldova si Ucraina, echivalentul a circa 20-25% din cifra totala de afaceri."Peste 100 de milioane din cifra de afaceri a anului trecut a fost realizata pe plan extern, unde vom realiza investitii de 30 de milioane de euro pentru deschiderea de noi centre in Moldova, Ucraina, Serbia si Bulgaria", a declarat Florina Necula, directorul de marketing al Arabesque. Compania estimeaza in acest an afaceri de circa 580 mil. euro, cu 25-30% mai mare decat in 2007, datorita extinderii retelei de centre comerciale atat la nivel national, cat si international. Arabesque a inaugurat de la inceputul anului doua centre comerciale la Iasi si Craiova, in urma unor investitii totale de 17 milioane de euro si va deschide un nou centru langa Bucuresti, in Glina, la intrarea pe autostrada Soarelui, in urma unei investitii de 12 mil. euro. Astfel, cumulat, investitiile Arabesque ar putea ajunge anul acesta la peste 60 mil. euro. Reteaua Arabesque cuprinde in prezent 18 centre comerciale in Romania si 23 in strainatate.Arabesque detine un parc auto cu peste 800 de camioane, fiind cel mai mare distrbuitor de materiale de constructii direct pe santier. Arabesque are 3.500 de angajati la nivel local si peste 1.500 de angajati la nivel international. Compania intentioneaza sa deschida anul acesta inca 4-5 centre comerciale in Romania si in celelalte state in care este deja prezenta. Astfel, Arabesque este unul dintre cei mai agresivi investitori romani de pe piata de distributie de materiale de constructii, alaturi de retelele de bricolaj Dedeman din Bacau sau Ambient Sibiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO