Business Hi-Tech

Astral Telecom reduce tarifele

10.07.2003, 00:00 16

Furnizorul de servicii de comunicatii Astral Telecom a lansat o oferta speciala pentru serviciile de Internet prin care reduce la jumatate taxa de conectare si valoarea abonamentului in prima luna de conectare. Oferta este valabila in perioada iulie - 31 august si se adreseaza in principal utilizatorilor de dial-up si clientilor persoane fizice, aflati in reteaua de cablu Astral Telecom. "Oferta pe care o lansam azi este special conceputa pentru a facilita trecerea de la serviciile de dial-up la serviciile de Internet prin cablu TV si pentru a elimina bariera de pret pentru cei care se conecteaza pentru prima data la serviciile noastre. Prin urmare am redus cu 50% taxa de conectare si valoarea abonamentului in prima luna de conectare. In plus, toti cei care se vor conecta in aceasta perioada la unul din cele trei tipuri de abonamente destinate persoanelor fizice vor beneficia si de o cartela in valoare de 5 USD cu care vor putea efectua convorbiri internationale", a declarat Stefan Constantinescu, director marketing Astral Telecom.  Oferta Astral Telecom cuprinde trei tipuri de abonamente care includ acces metropolitan de pana la 128 Kbps, trafic local netaxabil si un cont de email: 19 USD/luna, 24 USD/luna si 29 USD. Taxa de conectare este intre 30 si 60 USD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO