Business Hi-Tech

Au plecat de la Connex în 2006 şi acum fac un milion de euro pe an din servicii IT

Au plecat de la Connex în 2006 şi acum fac un milion de...

Autor: Adrian Seceleanu

02.04.2013, 00:26 18000

"Ne-am gândit că poate ar fi interesant să vindem către companii mici ceea ce învăţăm să facem într-o companie mare", povesteşte Paul Roman, acum în vârstă de 38 de ani, de unde a pornit, în anul 2001, ideea de a înfiinţa, alături de colegul său de la Vodafone (Connex la acea dată) Andrei Suciu, o companie care să ofere servicii de IT şi care să pună în valoare cunoştinţele cumulate de cei doi în cadrul companiei de telefonie mobilă. Andrei Suciu lucra pentru Vodafone din 1997, iar Paul Roman din 1999.

 

"Atunci era o perioadă de pionierat, îmi aduc aminte că petreceam multe nopţi la birou, dar doar aşa puteai să înveţi, nu existau foarte multe surse de informare. În acea perioadă a apărut şi ideea de a ne construi propria companie."

 

Compania PRAS (Paul Roman, Andrei Suciu) Consulting a fost înfiinţată în anul 2002, iar primul client către care a fost emisă o factură a fost importatorul de mobilier de birou Corporate Office Solution. În 2005, compania a angajat şi primul om - care lucra la sediul unui alt client - compania de consultanţă imobiliară Colliers. Un an mai târziu, cei doi plecau de la Connex, exact în perioada în care compania trecea la brandul Vodafone, urmare a achiziţiei realizate în anul 2005, în condiţiile în care volumul de muncă crescuse, iar jobul de la operatorul telecom şi cel propriu nu mai puteau fi desfăşurate în paralel.

 

"Am luat decizia de a pleca şi pentru că la acea dată veniturile generate de compania noastră le egalau pe cele de la Vodafone", spune Paul Roman, care este director general al companiei.

 

Care erau clienţii PRAS Consulting? "Companiile care nu aveau bani să angajeze un administrator IT local pentru helpdesk sau administrare servere sau companiile care externalizaseră serviciile IT, dar nu erau mulţu­mite de serviciile furnizorului. Toţi clienţii i-am găsit prin recomandări, 2011 fiind primul an în care am angajat oameni de vânzări."

 

În perioada 2006-2008 cifra de afaceri s-a dublat de la an la an, pe măsură ce au fost semnate contracte şi cu clienţi mai mari, ajungând la 800.000 de euro.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO