Business Hi-Tech

Camerele digitale si-au gasit un concurent pe masura: telefonul mobil

21.10.2004, 00:00 14

Goana dupa servicii multimedia, justificata de fapt de cererea puternica de pe piata, i-a impins pe producatorii de telefoane mobile la extrem: camerele digitale incorporate in celular au ajuns la 5 megapixeli.
Samsung, numarul trei pe piata telefoniei mobile la nivel modnail, a pus in cel mai recent model lansat pe piata o camera digitala de 5 megapixeli, capabila sa faca poze care pot fi transformate apoi in adevarate afise. Moda camerelor digitale incorporate, aparuta anul trecut, a avut succes, crescand vanzarile de telefoane mobile la nivel mondial. In prezent insa, cele mai mult modele de celulare multimedia au incorporate camere VGA, care in cel mai bun caz pot face fotografii de buletin.
Abia la inceputul acestui an camerele foto integrate in telefoane mobile au trecut de un megapixel. Cele mai noi modele, merg insa spre trei, patru si acum chiar cinci megapixeli, adica tot ce ii trebuie unui fotograf amator pentru a face poze la o calitate superioara. Cu cat calitatea camerelor foto creste, telefoanele mobile multimedia incep insa sa faca o concurenta tot mai acerba camerelor foto digitale.
Noul model de telefon prezentat de Samsung, SCH-S250, nu duce lipsa de blit, putand fi insa folosit si pe post de camera video, pentru a realiza clipuri cu sonor. "Am incercat sa facem produsele cat mai competitive", a precizat presedintele Samsung, Lee Ki-Tae. "Vrem de asemenea sa crestem vanzarile de telefoane mobile la nivel mondial", a precizat el.
Samsung a cooperat cu producatorul japonez de aparate foto Pentax pentru realizarea acestui model de telefon mobil. Aparatul are si 92 MB de memorie pentru stocarea fotografiilor, cu alte cuvinte cam 60 de poze sau 100 de minute de videoclip. Exista de asemenea 32 MB de memorie suplimentara, pentru altfel de fisiere (de exemplu muzica in format MP3 care poate fi ascultata). Obiectivul este extrem de precis, putand realiza fotografii la mica distanta, sub 10 centimetri, dar si poze cu peisaje. Aparatul va ajunge probabil pe piata anul viitor.
Pana atunci insa, cele mai noi modele de telefoane mobile au camere digitale de 3 megapixeli. Dar nu pentru mult timp. Pentru a ridica stacheta, Mitsubishi Electric a anuntat realziarea unei camere de 4 megapixeli care poate fi incoprorata in celulare, neavand dimensiuni prea mari. Camera poate fi folosita de asemenea pentru realizarea de clipuri video, la rezolutie VGA.
Mitsubishi si-a propus sa scoata pe piata noile camere la inceputul lunii noiembrie, iar productia de masa va incepe abia prin luna martie 2004. Atunci compania va realiza aproximativ 700.000 de camere pe luna, pentru a acoperi cererea de telefoane multimedia de pe piata.
Specialistii in domeniu spun insa ca oricati megapixeli ar avea camera, ea nu poate realiza fotografii de calitate fara o lentila corespunzatoare. Iar lipsa functiei zoom optic impiedica realizarea de poze clare. Pentru a incerca sa rezolve o parte din aceste probleme, Sharp a realizat un telefon cu camera digitala de 2 megapixeli, dar cu o lentila care ofera zoom optic 2X. Samsung a lansat in vara aceasta modelul SPH-S2300, care ofera zomm optic de 3X si 3,2 megapixeli rezolutie. De asemenea, producatorii coreeni si japonezi au inceput sa includa blituri obisnuite in locul celor minimaliste folosite pana acum in telefoanele mobile. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO