Business Hi-Tech

Cisco: Deficitul de personal din comunicatii este de peste 9.000 de oameni

Cisco: Deficitul de personal din comunicatii este de peste 9.000 de oameni

Bogdan Constantinescu, CEO al Cisco Romania: A devenit foarte greu sa gasesti oameni buni in industria IT si de comunicatii

01.05.2007, 18:07 21

Deficitul de personal din zona de comunicatii si retelistica de pe piata locala este de peste 9.000 de oameni, iar problemele legate de identificarea resurselor umane in aceasta industrie se vor accentua in urmatorii ani, afirma reprezentantii Cisco Romania, filiala locala a celui mai mare producator de echipamente de retea din lume.
"Pe partea de networking (retelistica), unde este focusul nostru - cifrele indica un deficit de 9.000 de oameni in perioada imediat urmatoare, iar tendinta era de majorare a acestui deficit", a declarat pentru ZF Bogdan Constantinescu, CEO al Cisco Romania. "Aceasta cifra acopera intreaga piata, incluzand pe langa furnizorii de echipamente si servicii si marii operatori telecom si necesarul de personal din companiile care utilizeaza si beneficiaza de tehnologie", explica seful Cisco Romania.
El spune ca in acest moment criza de resurse umane este o problema comuna pentru companiile locale din telecom si IT din cauza concurentei acerbe.
"Sunt multe firme cu experienta pe piata, fie ca sunt multinationale, fie ca sunt firme locale. Din punctul de vedere al procedurilor de afaceri, al businessului lucrurile sunt bine asezate in ecuatie, dar ceea ce asteapta toata lumea este sa aiba resursele umane necesare sa implementeze, iar acesta este sectorul in care noi incepem din ce in ce mai mult ca piata sa avem o problema", afirma Constantinescu.
Companii mari IT, precum HP, IBM sau Oracle au deschis in ultimii ani centre de suport si servicii in care sunt angajati mii de oameni, iar planurile pentru perioada urmatoare prevad noi extinderi ale acestor activitati.
"Pe de o parte platim succesul investitiilor majore in IT din Romania. Atata vreme cat ai o investitie de succes, ai nevoie de resurse de umane suplimentare, presiunea care se pune pe piata HR in IT este extrem de mare, iar aceasta se vede in intreaga piata: a devenit foarte greu sa gasesti oameni buni", spune Bogdan Constantinescu. "Pe termen scurt suferim din cauza acestei presiuni enorme care provoaca si o spirala a salariilor - benefica pentru angajati, dar nu neaparat pentru manageri, care se pot confrunta cu depasiri ale bugetelor", adauga el.
Cisco Romania, care estimeaza pentru acest an vanzari pe piata locala de aproximativ 100 de milioane de euro, si-a crescut in ultimele 18 luni de 2,5 ori numarul de angajati, pana la 30 de oameni.
In ce priveste motoarele cresterii de pe piata locala, seful Cisco Romania afirma ca in acest moment segmentul cel mai puternic este cel al operatorilor telecom.
"Segmentul cel mai puternic este pentru noi in zona operatorilor telecom, dar portofoliul nostru este unul echilibrat, avand afaceri si cu sectorul public, companiile mijlocii si companii mici. IMM-urile au probabil cresterea cea mai rapida in acest moment, iar eu cred ca tendinta se va mentine cu siguranta pentru urmatorii trei pana la cinci ani", a spus Constantinescu. "Inca avem de construit infrastructura de comunicatii in Romania. Pe masura ce serviciile oferite de companiile din Romania evolueaza, se rafineaza, fie ca e vorba de banci, de operatori telecom, de companii din zona utilitatilor, toate au in spate un suport tehnologic. Cu siguranta toate aceste schimbari genereaza un potential de crestere pentru Cisco", a adaugat el.
In ceea ce priveste evolutiile de pe piata locala telecom, Bogdan Constantinescu afirma ca in anii urmatori operatorii ar putea aloca sume importante pentru a-si consolida infrastructura pe care ofera serviciile, in conditiile in care acestia se lupta sa ofere pachete complete de servicii pentru consumatori (quad-play - telefonie fixa si mobila, acces la Internet, televiziune prin cablu si satelit sau/si prin internet).
"Pentru ca un operator sa fie eficient, el trebuie la un moment dat sa isi consolideze infrastructura prin care isi ofera serviciile. Pentru ca pentru a avea infrastructuri diferite pentru servicii diferite reprezinta un cost suplimentar si o complexitate suplimentara care are un cost in spate, atat pentru operator, cat si pentru consumatorul final. Adevarul este ca in Romania vorbim de servicii triple-play in masura in care cele trei servicii sunt oferite pe o factura comuna, dar nu si pe aceeasi infrastructura, cum suna de fapt definitia unui serviciu triple-play, prin care oferi voce date si video pe aceeasi infrastructura", explica seful Cisco Romania.
Conform lui, aceste tendinte se vor manifesta si pe piata locala, dar in timp, datorita nivelului ridicat al investitiilor necesare. "Ceea ce prevad eu este o migrare in timp catre infrastructuri consolidate. Este nenatural sa ne asteptam ca asa ceva sa se intample inainte de vreme, inainte ca masa critica de utilizatori sa fie atinsa, probabil pana in acel moment vor exista infrastructuri paralele, care se va incerca sa fie optimizate.
Ritmul va fi dictat de raspunsul pietei. Din punctul de vedere al tendintei nu cred ca va exista un operator viabil din punct de vedere comercial si care sa poata rezista unei concurente serioase si care sa nu-si consolideze infrastructura pe care isi ofera aceste servicii", crede Constantinescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO