Business Hi-Tech

Connex a deschis al cincilea magazin in Bucuresti

25.10.2005, 19:02 21

Operatorul de telefonie mobila Connex a deschis al cincilea magazin propriu in Bucuresti. Connex isi propune sa ajunga, pana in aprilie 2006, la un numar de 40 de magazine de desfacere a produselor si serviciilor proprii, cu 17 mai multe decat in prezent, conform oficialilor companiei. Noul magazin este amplasat in noul complex comercial City Mall. "Noul magazin va oferi intreaga gama de produse si servicii Connex, precum si solutiile de comunicatii pentru companii", a spus Ted Lattimore, presedinte si director de operatiuni (COO) al Connex. In noul magazin Connex, clientii pot achizitiona noile servicii 3G lansate de operator anul acesta (video telefonie, Mobile Connect Card si 3G MultiOffice), precum si o gama de telefoane 3G (Nokia 6680, SonyEricsson Z800 si K600i, Motorola V975 si E1000). Connex este o divizie a grupului britanic de telefonie mobila Vodafone cel mai mare la nivel international, cu subsidiare in 27 de tari si retele partenere in alte 14 state. Vodafone, si-a sporit in primavara participatia la MobiFon de la 20% la 99%, dupa cea mai mare tranzactie din Romania in ultimii 15 ani, evaluata de catre specialisti la aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Vodafone furnizeaza servicii pentru 154,8 milioane de clienti la nivel international.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO