Business Hi-Tech

De trei ori mai multe melodii sunt descarcate in mod legal de pe Internet

26.07.2005, 17:43 18

Piata legala de muzica digitala s-a triplat, la nivel mondial, fata de anii trecuti, numarul de melodii in format digital descarcate legal de pe Internet ajungand la aproximativ 180 de milioane in prima jumatate a lui 2005, conform unui studiu realizat de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), o organizatie reprezentativa a industriei internationale a muzicii.

Pana acum, majoritatea melodiilor erau descarcate in mod ilegal, insa utilizatorii incep sa se teama de repercursiuni si mai ales de procesele cu care s-ar putea confrunta, scrie publicatia online The Register.

Utilizarea tot mai frecventa a conexiunii la Internet in banda larga (broadband) pare a avantaja foarte mult afacerile cu muzica descarcata in mod legal, in timp ce volumul de melodii transferate ilegal este din ce in ce mai scazut, arata studiul IFPI. Numarul utilizatorilor broadband a crescut cu 13%.

In plus, numarul de melodii oferite spre descarcare de catre provideri a crescut cu aproximativ 3%, de la 870 de milioane la inceputul acestui an, la 900 de milioane de melodii, scrie The Register.

Iar melodiile descarcate legal de pe Internet in acest an in SUA, Marea Britanie, Franta si Germania au depasit numarul total de melodii transferate la nivel mondial in 2004, conform studiului realizat de IFPI.

"Cresterea numarului de melodii descarcate in mod legal este de-a dreptul surprinzatoare", a afirmat un oficial al organizatiei. In prima jumatate a anului 2004 au fost descarcate 57 de milioane de melodii, iar pe tot anul trecut aceasta cifra a atins aproximativ 157 de milioane, scrie publicatia online The Register.

Piata legala se conformeaza cererii de muzica digitala, iar utilizatorii au la dispozitie peste 300 de site-uri si retele care ofera melodii spre decarcare, adica de trei ori mai multe decat cele existente la nivel mondial anul trecut, au precizat oficialii IFPI.

"Se poate constata foarte usor faptul ca un numar tot mai mare de utilizatori renunta sa mai descarce melodii de pe Internet in mod ilegal si prefera legalitatea", a afirmat directorul executiv al IFPI, John Kennedy.

"Fie ca le este teama sa incalce legea deoarece pedepsele sunt aspre, fie ca isi dau seama ca retelele ilegale pot strecura virusi in calculatoarele lor, insa utilizatorii isi schimba atitudinea, fapt extrem de benefic pentru industria muzicii digitale", a adaugat acesta.

Serviciile pe baza de abonament care permit descarcarea de muzica au inceput si ele sa castige clienti. Anul acesta, aproximativ 2,2 de milioane de utilizatori la nivel mondial utilizeaza astfel de servicii platite, cifra ce depaseste estimarile analistilor IFPI de 1,5 milioane de clienti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO