Business Hi-Tech

Deloitte: Televiziunea prin internet va sustine profitul televiziunii traditionale

24.01.2008, 19:16 15

Dezvoltarea televiziunilor prin internet va contribui in urmatorii ani la profitul televiziunii traditionale, prin introducerea unor noi concepte cu privire la audienta si continut, total diferite de cele promovate de televiziunea traditionala, au afirmat reprezentantii companiei de consultanta si audit Deloitte Romania.
"In Romania, televiziunea traditionala nu este amenintata de impactul pe care il are internetul, nici macar la nivel global, fiindca pana la urma internetul nu face altceva decat sa schimbe metoda de distributie a continutului care, pana la urma, este tot un produs al televiziunii traditionale", a declarat Radu Herinean, enterprise risk services manager la Deloitte Romania.
Acest lucru ar putea parea paradoxal, indeosebi datorita faptului ca televiziunea prin internet a fost perceputa de anumiti comentatori importanti ca fiind principalul concurent al televiziunii traditionale. Astfel, potrivit Deloitte, televiziunile traditionale trebuie sa gaseasca solutii prin care canalele online sa vina in completarea continutului pe care acestea il difuzeaza in mod obisnuit.
"Televiziunea digitala si-a facut deja loc in casele romanilor, iar cel putin un operator major de televiziune prin cablu va introduce televiziunea IP, cel mai probabil spre sfarsitul anului", adauga Herinean.
In prezent, singurul furnizor de servicii IPTV este iNES Group. Compania estima pentru finele lui 2007 un numar de circa 600 de utilizatori ai serviciului IPTV, vizand pentru 2008 atingera pragului de 1.000 de clienti.
De asemenea, Romtelecom a anuntat ca va testa in acest an serviciile IPTV. Compania de consultanta a publicat la inceputul acestei saptamani previziunile pentru acest an pentru sectorul media ale grupului Tehnologie, Media si Telecomunicatii (TMT) din cadrul Deloitte Touche Tohmatsu.
Conform studiului Previziuni Media 2008, publicitatea online se va confrunta la nivel mondial cu numeroase provocari in acest an din cauza adversitatii exprimate de catre consumatori, precum si a normelor de reglementare. "In ceea ce priveste Romania, evolutia internetului este intr-o oarecare masura aliniata la trendul international, insa exista numeroase aspecte in care perspectivele sunt chiar mai optimiste decat media la nivel global, cel putin in ceea ce priveste viteza de crestere, daca nu neaparat valorile nete", a declarat oficialul Deloitte Romania.
Astfel, Herinean apreciaza ca publicitatea online isi va pastra si in 2008 tendinta ascendenta, urmand sa inregistreze o crestere de peste 50%. "Piata de publicitate online din Romania in 2007 este estimata in jurul cifrei de 10 milioane de euro, o cifra care nu poate fi ignorata de nimeni atunci cand are in vedere domeniul publicitar si ritmul de crestere al publicitatii online in Romania, mult peste trendul global inregistrat pana acum", subliniaza el.
Daca in 2005 ponderea publicitatii online in cheltuielile totale de publicitate era de 1%, estimarile valorilor reale pentru 2007 aduc piata online in jur de 3% din piata totala de publicitate, un procent care poate fi deja consi-derat semnificativ avand in vedere si ponderea la nivel european si mondial.
Pe de alta parte, studiul releva ca trendul presei scrise, de migrare catre online, se regaseste si in Romania, acestea fiind lansate fie exclusiv pentru mediul online, fie versiunile online ale unor publicatii tiparite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO