Business Hi-Tech

Drăgoiu, E-Boda: Retailerii au respins scumpirile, am absorbit noi şocurile valutare

Drăgoiu, E-Boda: Retailerii au respins scumpirile, am absorbit noi şocurile valutare

Compania Rosal Import-Export, care comercializează pe piaţa locală tablete PC sub brandul E-Boda, a fost nevoită să absoarbă şocurile provocate de evoluţia cursului dolar-euro şi euro-leu în condiţiile în care retailerii locali au refuzat măriri ale preţurilor, iar în aceste condiţii profitabilitatea va fi afectată, a declarat într-o conferinţă de presă Alexandru Drăgoiu, fondator şi director general al firmei.

"Nu cred că va fi un businss profitabil în acest an, probabil vom fi undeva pe break-even. Dar sunt două menţiuni de făcut. Prima dintre ele - contextul internaţional, respectiv criza datoriilor din Europa - pe fondul căreia dolarul a crescut extrem de tare faţă de euro. Noi fiind dependenţi de dolari am avut o lovitură puternică în profitabilitate. În al doilea rând a fost contextul local fiindcă aşa conducători cum avem noi mai rar …, ştiţi ce s-a întâmplat în vară. Pe lângă dezechilibrul dolar-euro a fost şi dezechilibrul leu-euro şi atunci aceste două forţe au produs efectiv un cutremur pe o piaţă care nu se simte foarte bune. Eventualele scumpiri au fost respinse de mai toţi retailerii şi atunci au fost absorbite de către noi", a spus Drăgoiu.

El a adăugat că întreaga piaţă a fost bulversată de evoluţiile de pe piaţa valutară. "Şi ciclul de vânzări a fost dat peste cap pentru că nu multe firme şi-au continuat ciclul normal de aprovizionare când dolarul s-a dus de la 3,3 lei la 3,8 lei în câteva luni. Deci acesta nu va fi un an care va străluci prin profitabilitate, va fi un an cu o creştere de cifră de afaceri de 20-25% dar cu multă muncă de câştigare a cotei de piaţă. Nu vom atinge nici pe departe profitul de anul trecut, dar avem rezultate spectaculoase pe tablete".

În ianuarie cursul dolar leu calculat de BNR era de 3,32 de lei, pentru ca pe data de 25 iulie acesta să atingă un maximum de 3,83 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO