Business Hi-Tech

EMC ataca IBM si Computer Associates

10.07.2003, 00:00 9

Compania EMC, producator de echipamente pentru stocarea de date, a achizitionat cu Legato Systems, firma care realizeaza software pentru managementul datelor, urmand astfel tendinta de consolidare resimtita in intreaga industrie IT.
Valoarea tranzactiei in actiuni a fost estimata se specialisti la 1,2-1,3 miliarde de dolari, EMC intentionand astfel sa isi consolideze pozitia pe piata solutiilor de stocare de date oferite marilor companii, bancilor si liniilor aeriene.
Achizitionarea companiei Legato le va permite celor de la EMC sa concureze companii mai mari precum IBM, Computer Associates (CA) sau Veritas pe o piata pe care nu intrase pana acum: solutiile de backup si recuperare a datelor. "Noi aveam majoritatea pieselor de puzzle, dar Legato a adus exact acele piese care ne lipseau noua", a explicat directorul executiv al EMC, Joseph Tucci.
EMC, care a descoperit faptul ca vanzarea de software pentru stocarea de date este mai profitabila decat producerea de echipamente, intentioneaza acum sa devina un jucator important si pe aceasta piata. "Vrem ca jumatate din incasari sa vina din productia de software", a explicat un oficial al companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO