Business Hi-Tech

Google castiga disputa cu rusii

11.07.2005, 18:01 15

Cel mai mare motor de cautare din lume, Google, a primit drepturile depline asupra unor site-uri care-i exploatau popularitatea prin faptul ca erau accesate de un numar mare de utilizatori datorita adresei de Internet foarte similara cu cea a Google, scrie presa internationala.

Ideea acestor site-uri, operate de Serghei Gridasov in Rusia, printre care www.gooigle.com, www. ghoogle.com sau www.googkle.com, a aparut in urma observatiilor ca foarte multi internauti tasteaza involuntar gresit adresa celebrului site, au afirmat oficialii Google. Rolul principal al acestor "copii" ale Google era sa infecteze calculatoarele de pe care erau accesate cu software si virusi care creau probleme in cadrul sistemului de operare sau duceau la stergerea unor informatii importante ale utilizatorilor, a comentat un oficial al organizatiei de reglementare pe Internet National Arbitration Forum.

In urma deciziei National Arbitration Forum, site-urile pirat au fost inchise. Operatorul acestor site-uri periculoase s-a aparat spunand ca nu a folosit adrese similare cu Google decat pentru a atrage utilizatori. Site-urile lui Gridasov nu sunt singurul exemplu de derutare a navigatorilor de Internet. Utilizatorii care au accesat www.witehouse.com descopereau surprinsi ca nu era site-ul oficial prezidential (www.witehouse.gov), ci unul cu servicii pentru adulti, scrie presa internationala.

Compania finlandeza F-Secure a publicat pe web, cu cateva saptamani inainte de plangerile depuse de Google, avertismente privitoare la problemele pe care le pot cauza site-urile respective, a afirmat un oficial F-Secure. Portalul Google, listat la bursa, atrage peste 66 de milioane de utilizatori lunar si este cea mai de succes afacere de pe Internet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO