Business Hi-Tech

Hackerii au patruns in inima imperiului Microsoft

30.10.2000, 00:00 15



Obisnuit de cativa ani sa fie plasat pe banca acuzatilor, Microsoft a ajuns vinerea trecuta - desigur, impotriva vointei sale - in postura de victima. Gigantul mondial al industriei de software a anuntat ca a suferit cel mai grav atac de piraterie electronica din istoria sa. In urma acestei dezvaluiri, FBI a decis deschiderea unei ample anchete.

atirea publicata de Wall Street Journal in editia sa americana de vineri, 27 octombrie, a bulversat lumea informaticii. Microsoft, numarul unu mondial al industriei de software, a fost victima unuia dintre cele mai indraznete si agresive atacuri ale hackerilor.

Potrivit articolului respectiv, piratii electronici au reusit sa patrunda chiar in inima retelei de comunicatii a grupului Microsoft.

Contactat imediat de reprezentantii agentiilor de presa, presedintele corporatiei, Steve Ballmer, aflat in vizita in Suedia, a dat asigurari ca intrusii nu au provocat nici o paguba importanta intrucat nu au avut nici un moment acces la programele cheie ale companiei.

Cu toate acestea, intr-un discurs sustinut la scurt timp dupa aceea, Ballmer a recunoscut ca hackerii "au reusit totusi sa ajunga pana la unele coduri sursa", fapt pe care l-a calificat drept "un act deplorabil de spionaj industrial".

Cotidianul Wall Street Journal sustine ca piratii au reusit sa fure de la Microsoft secretele de fabricatie ale doua dintre produsele sale vedeta - ultimele versiuni ale programelor Windows si Office. Specialistii in probleme de securitate ai companiei au descoperit miercurea trecuta "patrunderea" unor intrusi in reteaua Microsoft, dupa ce au observat ca unele parole ale firmei erau transmise catre un cont de e-mail din Sankt Petersburg. Aceste "urme electronice" indicau faptul ca parolele erau utilizate pentru transferul codurilor sursa ale programelor - cu alte cuvinte, ale secretului lor de fabricatie.

Unul dintre aspectele cele mai extraordinare ale acestei afaceri este legat de perioada indelungata pe care s-a desfasurat atacul. In timp ce articolul din Wall Street Journal pomeneste un interval de trei luni, Ricardo Adame, purtator de cuvant al firmei, a precizat ca pirateria nu a durat decat ... o luna.

La sfarsitul zilei de vineri, Microsoft a anuntat ca intrusii nu au reusit sa dobandeasca acces decat la un singur cod-sursa, care ar apartine unui program aflat in etapa de dezvoltare. Compania nu a dezvaluit natura acestui program nou, insa a precizat ca nici unul dintre soft-urile majore (Windows 2000, Windows ME sau Office) nu a fost accesat de pirati.

"Aceasta este o veste foarte buna", a comentat imediat Mark Murray, unul dintre purtatorii de cuvant ai companiei. Un alt reprezentant al grupului, Rick Miller, a declarat ca Microsoft incearca in prezent sa izoleze efectele atacului si sa creasca securitatea retelei interne de comunicatii" - fapt care lasa sa se inteleaga ca situatia nu ar fi inca in intregime sub control.

Ca dovada a ingrijorarii manifestate de Microsoft si a gravitatii actului de piraterie informatica, firma a facut apel la FBI (care a declarat ca a deschis deja o ancheta), la departamentul comertului si la Consiliul National de Securitate.

Deocamdata, identitatea autorului sau a autorilor atacului ramane necunoscuta. Specialistii FBI participa la analiza diverselor surse cod pentru a verifica daca acestea au fost sau nu accesate de hackeri. O munca foarte laborioasa: un program precum Windows NT (versiunea sistemului de exploatare care a dat nastere, in luna februarie, programului Windows 2000) contine nu mai putin de 30 de milioane de linii de cod.

Dincolo de inventarul exact al pagubelor produse, ancheta va trebui sa determine cum a fost posibila patrunderea intrusilor intr-unul din sanctuarele cele mai bine protejate ale informaticii mondiale.

Wall Street Journal a lansat o ipoteza care pana acum nu a fost nici confirmata, nici dezmintita. Cotidianul financiar (care citeaza surse apropiate companiei) sustine ca retelele Microsoft au fost victimele unui virus "troian" intitulat QAZ, a carui aparitie a fost semnalata pentru prima oara in China, in luna iulie.

Acest tip de program este bine cunoscut si face parte dintre "instrumentele" favorite ale piratilor informatici. El patrunde in calculatoarele care utilizeaza sistemul de exploatare Windows si poate trimite apoi hacker-ului care l-a lansat mesaje electronice continand informatii furate din PC-ul infectat.

Deocamdata, toate aceste informatii au ramas fara efect asupra cotatiilor bursiere ale firmei. La jumatatea sedintei de tranzactionare de vineri de pe Nasdaq, valoarea titlului Microsoft castigase chiar 4,75%, ajungand la 67,50 dolari.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO