Business Hi-Tech

IT-ul romanesc, in toamna la Munchen

10.07.2001, 00:00 19



Douazeci de companii romanesti din domeniul IT vor avea posibilitatea sa participe la targul Systems 2001, ce va avea loc in perioada 15-19 octombrie, la Munchen. Pentru prima oara la acest targ, Romania va beneficia de un stand national.

Cheltuielile legate de expunere in cadrul standului precum si de promovare vor fi suportate de Camera de Comert germana- IBD, precum si de organizatia elvetiana Swiss Import Promotion Programme (SIPPO), potrivit coordonatorului IBD pentru Romania, Wolfgang Limbert.

"In mod normal, costurile legate de expunere si promovare s-ar ridica la aproximativ 15.000 DM, a declarat Limbert pentru Ziarul Financiar. Asa, companiile participante nu vor avea de platit decat costurile legate de deplasare si cazare".

Potrivit lui Limbert, bugetul pentru sprijinirea firmelor romanesti participante este de aproximativ 100.000 de marci germane, la care se adauga cele 50.000 de marci pentru promovarea furnizata de compania germana de publicitate si consultanta Pro IT.

Companiile vor fi selectionate cu ajutorul Asociatiei Romane pentru Industria Electronica si de Software (ARIES). Potrivit presedintelui ARIES, Alexandru Borcea, pana acum si-au anuntat participarea sase firme: Softchim, Genesys, Comtel, GeCad, Infoteam si ICI.

Genesys Software se afla la a treia prezenta si potrivit directorului de marketing Cristian Mustata, la editiile anterioare a reusit sa-si stabileasca o multime de contacte.

"De regula, merg doua persoane la acest targ, iar daca n-ar exista posibilitatea acestei sponsorizari, cred ca nu am putea suporta costurile acestei deplasari. Am reusit sa stabilim extrem de multe contacte si asteptam sa vina si contractele", spune Mustata.

Coordonatorul IBD si-a exprimat nemultumirea privind faptul ca, desi a incercat, in repetate randuri, sa stabileasca un dialog cu Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei in legatura cu prezenta la targ, pana acum nimeni nu a dat curs invitatiei. Ministrul MCTI, Dan Nica, este trecut, totusi, pe lista vorbitorilor din prima zi a targului.

Companiile interesate pot afla mai multe despre targ accesand site-ul www.systems.world.de.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO