Business Hi-Tech

O piata de 10 miliarde de dolari a pornit de la 99 de lini de cod

10.11.2004, 00:00 15



Specialistii in securitatea informatica au marcat recent 16 ani de la aparitia primului virus de retea, care consta in 99 de linii de cod , programul fiind capabil nu numai sa se multiplice pana bloca comptuerul infectat, ci si sa se transmita prin Internet.



Aceasta aplicatie a fost creata in 1988 de un student la Massachusetts Institute of Technology (MIT) in scopul de a testa securitatea retelei informatice care abia mai tarziu avea sa fie cunoscuta in lumea interaga sub numele de Internet. In cateva ore, virusul s-a raspandit in toate computerele conectate, fortandu-i pe administratori sa se deconecteze de la retea in incercarea de a impiedica raspandirea virusului.



Sigur, exista si o legenda mai veche, care spune ca primul cod de acest gen a fost creat in 1982, reusind sa blocheze computerele din laboratoarele Xerox, pe vramea cand nu exista ceea ce numim Internet. Virusul studentului de la MIT a fos primul insa care se raspandea in toate computerele conectate, fiind de fapt primul semnal de alarma pentru administratorii de sistem.



Robert Tappan Morris nu a fost laudat pentru initiativa sa, ci a fost condamnat la munca in folosul societatii si a primit o amenda de 10.000 de dolari pentru pagubele produse. Internetul era pe atunci o retea folosita doar de universitati si de armata, iar impactul virusului sau a fost relativ mic. In prezent insa, astfel de virusi cauzeaza pierderi de miliarde de dolari pe an companiilor si institutiilor guvernamentale.



"Pe vremea aceeea, ideea retelei era ca de pe orice computer sa poti avea acces la informatii si datele de pe alt computer. Asta implica un grad sporit de incredere intre utilizatori", spunea un specialist al producatorului de solutii antivirus Sophos. De fapt, atitudinea fata de aceste probleme s-a schimbat, pe masura ce Internetul a devenit public si toata lumea s-a putut conecta la retea. Semnalul de alarma tras de tanarul student nu a trecut neobservat, iar virusii au schimbat modul in care computerele comunica intre ele pentru totdeauna. Iar acest sistem va evolua continuu, spun specialistii in retelistica si securitate.



Iar pentru a contracara aceste probleme, s-a dezvoltat o intreaga industrie de specialisti in aplicatii software si componente hardware de protectie. O piata care depaseste 10 miliarde de dolari pe an in incasari. Compania americana de analiza a pietelor IDC spune ca piata europeana de aplicatii soft de securitate a incasat anul trecut 2,5 miliarde de dolari si in 2004 va creste "doubledigit", adica mai mult de 10%. Conform estimarilor analistilor, incasarile vor trece de 5 miliarde de dolari in Europa in 2008.



Piata componentelor hardware de securitate insumeaza si ea incasari anuale de peste 500 de milioane de dolari in Europa. Cresterea incasarilor depaseste 50% fata de anul 2003, ceea ce demonstreaza ca securitatea informatica a devenit o prioritate pentru companii si institutiile publice. De fapt, problema securitatii informatice a depasit ca importanta "controlul costurilor", care era prima prioritate pentru marile companii dupa crahul dot-com, spun specialistii IDC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO