Business Hi-Tech

Proprietarii retailerului clujean Plus GSM negociaza vanzarea afacerii

17.12.2007, 18:57 31

Razvan si Traian Cuc, proprietarii lantului de retail Plus GSM, dealer Orange cu o retea de 53 de magazine si afaceri estimate in acest an la 12,5 mil. euro, negociaza vanzarea afacerii, conform unor surse din piata telecom. Negocierile de vanzare sunt purtate cu fondul Ged Capital, care detine pe piata locala si retailerul GSM Dasimpex, de asemenea dealer al operatorului Orange Romania. Mai multe surse de pe piata locala telecom afirma ca Plus GSM a fost scoasa la vanzare in acest an, mai multe companii potential interesate primind oferte de preluare. Negocierile cu Ged Capital/Dasimpex sunt foarte aproape de finalizare, au declarat pentru ZF mai multe surse de pe piata locala telecom. Potrivit acestora, ultima inregistrare realizata la Registrul Comertului de Plus GSM, pe data de 6 decembrie, a vizat separarea activitatilor de retail de proprietatile imobiliare ale firmei, mutarea facand parte din operatiunile necesare pregatirii firmei pentru vanzare. Reprezentantii Ged Capital (Dasimpex) si Plus GSM nu au putut fi contactati pentru a comenta aceste informatii. Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II are patru participatii in Romania, la companiile Rosegur (fostul Dragon Star Guard), Romanian Real Estate Partners, un joint-venture cu Warburg Pincus, la Dasimpex Khan si la compania de produse lactate Fama. GED Eastern Fund II a preluat saptamana trecuta si Happy Tour, cea mai mare agentie de turism locala in functie de cifra de afaceri. Compania clujeana Plus GSM a realizat pe primele trei trimestre din 2007 o cifra de afaceri de 9 mil. euro, in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO