Business Hi-Tech

Proton: Am ratat o achizitie, ne regandim strategia

12.02.2008, 19:52 14

Retailerul GSM Proton, cu operatiuni concentrate in special in Moldova si afaceri estimate in acest an la 50 mil. euro, isi reevalueaza optiunile de dezvoltare dupa ce incercarea de preluare a unui competitor a esuat.
Anularea tranzactiei a provocat companiei pierderi de circa 300.000 de euro, a spus pentru ZF Gabriel Sandu, 32 de ani, director general si proprietar al companiei. El a refuzat sa precizeze numele firmei pe care a dorit sa o cumpere, insa - conform unor surse din piata - tinta de preluare a fost retailerul GSM Vegastel, de asemenea dealer Orange. "Esecul unei preluari nu este o tragedie. (...). Fiind in 2007 al treilea partener ca marime pentru Orange, ne asteptam sa primim tot sprijinul pentru a construi un parteneriat solid (...) pe termen lung", a spus Sandu. Vegastel fusese vizat ca tinta de achizitii si de retailerul GSM clujean Plus GSM. Proprietarii Plus GSM au abandonat insa ideea si au vandut catre fondul Ged Capital, care opereaza lantul de retail GSM Fonomat.
Proton analizeaza in prezent doua variante de dezvoltare pentru urmatorii doi pana la cinci ani, respectiv extinderea organica in cele 11 judete in care nu e prezenta sau consolidarea afacerii in retail si orientarea numai catre obtinerea de profit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO