Business Hi-Tech

RHS Company mizeaza pe incasari de 30 mil. dolari

03.05.2004, 00:00 25

RHS Company, distribuitor de componente si accesorii IT, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 30 milioane de dolari, in crestere cu aproape 10 milioane de dolari fata de anul trecut.
"Anul trecut, sectorul privat caruia ne adresam, ne-a adus venituri de 20,5 milioane dolari, in crestere cu 64% fata de anul precedent", a declarat Dragos Popescu, directorul general al companiei. RHS Company are sediul central in Bucuresti si opereaza prin filiale in Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta. "In acest an, dorim sa ne extindem activitatea, urmand sa mai deschidem reprezentante in Brasov si Craiova", a spus Popescu, precizand ca firma se adreseaza sectorului distribuitorilor.
RHS este distribuitor exclusiv in Romania pentru marcile Apollo (UPS - surse neintreruptibile de alimentare ), AVC si Pentalpha (coolere), Biostar (placi de baza), Edimax (retelistica), Proview (monitoare) si Sycron (memorie), pentru acestea din urma compania detinand exclusivitatea pentru intregul continent european. Recent, RHS a incheiat un acord de distributie si cu producatorul de placi video Leadtek Research.
De asemenea, compania detine o marca proprie, sub care comercializeaza, prin distribuitori, componente, sisteme, servere si solutii IT integrate. RHS a fost infiintata in septembrie 1999 si are un capital social de 6,02 miliarde de lei, iar capitalul de rulaj se ridica la doua milioane de dolari. Pricipalul actionar al companiei este Dragos Popescu, cu 90% din actiuni, restul titlurilor fiind impartite intre sapte angajati ai companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO