Business Hi-Tech

Sah si mat pentru Larry Ellison?

09.06.2003, 00:00 17

Larry Ellison, seful companiei de software Oracle contraataca. La o saptamana dupa ce doua firme rivale au anuntat posibilitatea de a fuziona, Ellison ofera 5,1 mld. $ pentru una din ele.
Peoplesoft, numarul trei pe piata mondiala a solutiilor de gestiune a intreprinderilor, anunta in urma cu o saptamana ca intentioneaza sa cumpere, pentru 1,7 miliarde de dolari, firma aflata pe pozitia a patra, J.D. Edwards. Compania rezultata in urma achizitiei urma sa urce pe locul al doilea in topul furnizorilor de solutii de business dupa SAP, ca incasari si cota de piata. Totodata, compania ar fi depasit la mustata Oracle, aflata acum pe al doilea loc in clasamentul producatorilor mondiali de solutii de business.
La numai cateva zile, presedintele si directorul executiv al companiei Oracle, Larry Ellison arunca manusa oferind 5,1 miliarde de dolari cash pentru Peoplesoft, adica 16 dolari pe actiune.
Anuntul a fost cu atat mai surprinzator pentru piata cu cat Oracle nu a mai facut niciodata o oferta de asemenea dimensiuni, spun analistii. "Achizitia Peoplesoft va face din Oracle o companie mai profitabila si mai competitiva", a explicat Ellison.
Prin cumpararea Peoplesoft, Oracle urmareste sa castige o parte din distanta care o separa de SAP pe piata solutiilor de business, spun analistii. In ipoteza in care Oracle ar reusi sa cumpere Peoplesoft, intentia de achizitie a firmei J.D. Edwards va fi reexaminata, scrie La Tribune.
Oferta de 5,1 mld. $ nu va fi ultima, apreciaza analistii. Dupa anuntul lui Ellison, valoarea actiunilor Peoplesoft la bursa a crescut cu 18% ajungand la 17,82 $ fapt care arata ca investitorii se asteapta ca seful Oracle sa pluseze sau ca un alt competitor sa apara. Cine ar mai putea dori sa ridice manusa aruncata de Oracle? Analistii dau cateva nume: Microsoft, care isi revendinca o felie tot mai mare din piata solutiilor de business si care a achizitionat in ultimii ani doi producatori mai mici din acest sector, IBM (eternul rival al Oracle pe segmentul softurilor pentru baze de date), Siebel Systems si Computer Associates, ambii producatori de solutii pentru managementul unor activitati din cadrul companiilor.
Oracle  spera ca achizitia Peoplesoft sa fie finalizata pana in luna iulie. iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO