Business Hi-Tech

Schimbări în managementul Datanet Systems

Vasile Velicu

Vasile Velicu

Autor: Ioana Nita

21.10.2014, 00:00 724
Vasile Velicu s-a retras din funcţiile administrator şi membru în Consiliul de Administraţie al integratorului de sisteme IT Datanet Systems, controlat de grupul slovac Soitron, fiind înlocuit de Peter Hornak, potrivit unui anunţ al companiei. Hornak deţine şi funcţia de director de marketing şi achiziţii în cadrul grupului Suitron, având o vechime de peste 11 ani în compania din Slovacia.
 
La începutul acestui an, Vasile Velicu s-a retras de asemenea şi din funcţia de country manager, conducerea companiei fiind preluată de Dragoş Stroescu, membru fondator al Datanet Systems, care anterior a ocupat poziţiile de director tehnic şi director de vânzări. Anul trecut, Datanet Systems a raportat afaceri de peste 17 mil. euro, compania având în medie circa 46 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO