• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Business Hi-Tech

Shay Hafzadi, CEO New Tech Academy: Începem cursurile la finalul lunii iulie şi estimăm un număr de 100 – 120 de cursanţi în 2021. Pornim cu trei cursuri ce vor avea preţuri între 2.500 şi 4.000 de euro

Shay Hafzadi, CEO New Tech Academy: Începem cursurile la finalul lunii iulie şi estimăm un număr de 100 – 120 de cursanţi în 2021. Pornim cu trei cursuri ce vor avea preţuri între 2.500 şi 4.000 de euro

Shay Hafzadi, CEO New Tech Academy

Autor: Alexandra Cepăreanu

27.05.2021, 13:46 231

NewTech Academy, un hub de training în domeniul IT anunţă că îşi va începe activitatea în luna iulie a acestui an şi estimează un număr între 100 şi 120 de cursanţi până la finalul anului în curs.

„Vor fi 20 de cursanţi într-o clasă şi sperăm să ajungem la un număr de 100 -120 de persoane până la finalul anului 2021. Interviurile cu candidaţii care vor să se înscrie în cadrul unuia dintre cele trei cursuri disponibile vor avea loc online şi vor dura aproximativ o oră, timp în care vom încerca să aflăm care este nivelul candidatului şi vom încerca să îl îndrumăm spre cursul potrivit în funcţie de abilităţile şi dorinţele sale”, a spus Shay Hafzadi, CEO New Tech Academy, în cadrul unui eveniment online organizat de companie.

Facultăţile de profil din România oferă aproximativ 9.500 de absolvenţi anual pe piaţa de IT, iar România are nevoie de peste 15.000 de specialişti anual, susţine Dan Gheorghe, CTO NewTech Academy, prezent în cadrul evenimentului online.

„Pierderile financiare înregistrate ca urmare a lipsei de specialişti IT au fost estimate în 2019 la peste 7 miliarde de euro. Din experienţă pot spune cum am văzut oportunităţi de investiţie în România pierdute pentru că nu am avut specialiştii necesari în timp util şi au fost mutate aceste investiţii în alte ţări”, a spus Dan Gheorghe.

Astfel, unul dintre obiectivele NewTech Academy este să ajute la rezolvarea deficitului de forţă de muncă de pe piaţă. În primă fază, candidaţii pot alege între trei cursuri, în funcţie de abilităţi, ce au preţuri între 2.500 şi 4.000 de euro.

„Costurile sunt cuprinse între 2.500 si 4.000 euro în fucţie de curs. Cele de front end, cu o durată de şase luni costă între 2.500 şi 3.000 euro. Iar cele de nouă luni ajung la 4.000 de euro”, a spus Shay Hafzadi.

De asemenea, Lavinia Chican, unul dintre fondatorii NewTechAcademy a spus în cadrul videoconferinţei că „nevoia de a învăţa în permanenţă este, pentru fiecare dintre noi, o premisă pentru a continua să evoluăm în orice domeniu şi oportunitatea de a descoperi mereu noi oportunităţi şi perspectivepersonale şi profesionale. NewTech Academy este un hub de educaţie tehnologică care răspunde unor nevoi importante ale pieţei de muncă şi anume: calificarea la nivel înalt a viitorilor angajaţi şi aducerea lor mai aproape de angajatorii din industria IT&C, FMCG, banking, retail etcNewTech Academy oferă un sistem integrat de programe de formare, completat de experienţe practice, aplicate nevoilor profesiei respective. Astfel, NewTech Academy va pregăti candidaţi foarte bine pregătiţi, ceea ce va constitui o bază solidă pentru plasarea în locurile de muncă vacante în acestdomenii.”

Foto: Lavinia Chican

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470