Business Hi-Tech

SoftNet Grup: Nu mai vindem, vrem sa cumparam

12.11.2007, 23:40 46

SoftNet Grup, un conglomerat de companii IT detinut de omul de afaceri Vasile Baltac, are ca obiectiv sa achizitioneze companii locale cu idei si viziune tehnologica, dar fara resurse financiare, dupa ce anul trecut a renuntat la controlul unei firme din grup catre distribuitorul Omnilogic.
"Nu avem intentii de vanzare a unei alte firme din grup. In schimb, dorim sa investim in una sau doua firme care au profil conform liniilor de business care fac parte din strategia grupului", a declarat pentru ZF Vasile Baltac. "Suntem in cautare de parteneri cu o foarte buna viziune in tehnologie, dar care nu au mijloacele financiare si experienta necesara pentru a transforma ideile noi in business sustenabil", a adaugat el, fara a preciza fondurile pe care le are la dispozitie pentru aceasta operatiune.
SoftNet Grup cuprinde firmele SoftNet Services, eServGlobal Telecom Romania, SoftNet Business Services, SoftNet Financial Systems, SoftNet ITC SA si SoftNet Invest Srl.
Vasile Baltac estimeaza ca grupul de companii va incheia anul cu o cifra de afaceri de aproximativ patru milioane de euro. "Pe ansamblul grupului, cifra de afaceri pe 9 luni marcheaza o crestere cu 29% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul brut pe 9 luni se afla la acelasi nivel", a spus el.
SoftNet Financial Systems, societate detinuta de Baltac si alti parteneri internationali, este operatorul unui serviciu profesional de date in timp real si analiza tehnica dedicat Bursei de Valori Bucuresti, denumit Intelistock.
Baltac afirma ca o prioritate pentru companie este cresterea vizibilitatii softului si a diferentierii acestuia pe piata.
"Dezvoltarea Softnet Financial Systems este in stransa legatura cu mult-asteptatul boom al pietei de capital, care deocamdata intarzie sa se arate. Numarul de utilizatori este insa peste asteptari si intentionam pornirea unui proiect de 'educare a pietei' in directia aplicatiilor real-time profesionale, intrucat exista inca multi investitori in piata care confunda produsul complex Intelistock cu simpla vizualizare a cotatiilor oferita gratuit de diverse site-uri web", adauga proprietarul SoftNet.
In ce priveste evolutiile inregistrate de companiile din grup in acest an, Baltac afirma ca cea mai mare dezvoltare a fost inregistrata de eServGlobal, o societate mixta cu un partener international, care dezvolta aplicatii pentru operatori de telefonie mobila si opereaza un centru de suport 24/24.
"Partenerul extern a transferat in mare parte cererea de crestere internationala spre echipa pe care am format-o in Romania si a demarat la Bucuresti proiecte complexe de elaborare de aplicatii profesionale. A fost creata o echipa noua de implementare de proiecte care deserveste clienti din intreaga lume. Numarul de specialisti a crescut cu 48% in octombrie 2007 fata de octombrie 2006. Din pacate, criza de specialisti de inalta calificare care se manifesta in prezent pe piata IT din Romania face sa avem inca in prezent mai mult de 25 posturi neacoperite".
Piata centrelor de servicii a cunoscut o crestere puternica in Romania, unde companii ca HP, IBM, Oracle sau Microsoft au impreuna cateva mii de angajati.
Vasile Baltac afirma ca situatia de pe piata locala IT&C nu este una foarte buna, din cauza absentei proiectelor publice importante.
"Situatia pietei IT&C nu poate fi considerata ca foarte pozitiva. Pentru multe firme, indeosebi cele mari, anul 2006 s-a incheiat cu rezultate sub anul 2005. Este foarte probabil ca acest fenomen sa se repete si in anul 2007. Dupa parerea mea, una dintre cauze este absenta in ultimii ani a unor proiecte publice mari care sa impulsioneze industria. Este cunoscut ca in SUA, dupa criza dot.com, lansarea unor investitii guvernamentale a impulsionat iesirea din criza. Instabilitatea la nivelul unor conduceri de ministere si prelungita reanalizare a proiectelor anterioare a intarziat definirea si lansarea de proiecte mari, intr-o economie lacunara sub aspectul marilor sisteme nationale, aflandu-ne si sub acest aspect pe unul dintre ultimele locuri din UE", afirma el.
"In tarile avansate, industria IT&C determina cresterea economica. La noi este invers: cresterea PIB a determinat cresterea IT. Ne putem astepta, si prognozele internationale o arata, ca in anul 2010-2012 decalajul digital fata de SUA si Europa de Vest sa creasca fata de 2007, nu sa scada. O a doua cauza este aparitia unei crize de resurse umane. (...) Fara rezolvarea urgenta a crizei de resurse umane, investitiile straine se vor intoarce impotriva dezideratului cresterii investitiilor in infrastructura informatica a economiei Romaniei. Centrele mari ale multinationalelor vor produce pentru export cu valoare adaugata relativ mica si investitiile ICT in Romania vor fi mai scumpe si mai putine. Se poate aminti si fenomenul revenirii in tara a specialistilor emigrati in perioada 1990-2006, dar el are mai mult valenta de perceptie decat masurabila. Mai degraba cred ca ne putem astepta la un nou val de emigrare in UE. Singura solutie pare a fi un efort concentrat de calificare a numarului de specialisti pe care ii cere piata", a declarat Baltac.
"In ansamblu, cele de mai sus ma fac sa fiu pesimist privind relansarea industriei IT in 2008. Industrie care va creste totusi, ea ingloband si exportul noilor unitati de near-shoring. Probabil ca numai incepand cu 2009-2010 vom asista si la cresterea peste ritmurile actuale ale consumului intern de IT, fara comunicatii care oricum cresc, mai ales in segmentul mobil, dar produc mai putina competitivitate", a incheiat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO