Finqware, companie fintech românească specializată în automatizarea managementului trezoreriei, care a dezvoltat o tehnologie proprietară de open banking, anunţă semnarea unui parteneriat strategic cu FutureWorkForce (FwF), membră a grupului de firme Arobs Transilvania Software (cea mai mare companie de tehnologie listata la Bursa de Valori Bucureşti), pentru a oferi soluţii avansate de automatizare a operaţiunilor financiare în companii, au transmis reprezentanţii Finqware printr-un comunicat. FwF reprezintă un colectiv de aproximativ 100 de specialişti dedicaţi în optimizarea şi automatizarea proceselor de afaceri, şi are birouri strategice în România, Regatul Unit, Germania si Benelux.
„(...) Combinarea expertizei noastre va aduce beneficii semnificative companiilor europene care vor să implementeze soluţii de ultimă generaţie tehnologică, precum combinarea dintre RPA şi open banking, pentru a-şi eficientiza procesele financiare", a spus Cosmin Cosma, CEO al Finqware.
Finqware furnizează de soluţii de automatizare pentru operaţiunile financiare, specializându-se în categoria TMA (Treasury Management Automation). Platforma sa, bazată pe tehnologia open banking, FinqTreasury, este deja implementată la companii de talie medie şi mare, facilitând gestionarea eficientă a trezoreriei, centralizarea plăţilor bancare şi reconcilierea automatizată a încasărilor. Colaborarea între Finqware şi FwF reprezintă un pas în evoluţia automatizării financiare şi îşi propune să ofere companiilor europene instrumentele necesare pentru a face faţă cerinţelor din ce în ce mai complexe ale pieţei, au transmis reprezentanţii celor două companii.
„Acest parteneriat strategic reflectă angajamentul nostru comun de a oferi companiilor europene soluţii inovatoare şi adaptabile pentru automatizarea operaţiunilor financiare la intersecţia tehnologiei RPA cu noi tehnologii emergente, care completează capacităţile tehnologice în beneficiul eficientizării proceselor clienţilor noştri", a spus Marius Bene, CEO al FutureWorkForce.