Business Hi-Tech

Telefoanele-foto vor face 29 de miliarde de poze

15.03.2004, 00:00 15

Vanzarile de telefoane mobile cu camera digitala incorporata vor creste puternic in 2004, aceste aparate ajungand sa insumeze mai bine de un sfert din totalul celularelor vandute la nivel mondial.
Numarul telefoanelor cu camera vandute in 2004 va ajunge la 150 de milioane, iar utilizatorii lor vor face 29 de miliarde de fotografii digitale, aproape de doua ori mai multe ca anul trecut, estimeaza compania de analiza InfoTrends Research Group. In total, se vor vinde in 2004 580 de milioane de celulare, sustin analistii companiei rivale Gartner. Pe 2003 s-au vandut 510 milioane de telefoane, din care numai 10% au fost cu camera foto incorporata, estimeaza Gartner.
Vanzarile de telefoane cu camera urmeaza sa creasca cu o rata anuala de 55% pana in 2008, estimeaza InfoTrends, apreciind ca in acel an se vor vinde la nivel mondial 656 de milioane de celulare care pot face poze. Cifrele sunt sustinute si de analizele realizate de Gartner, care spune ca anul acesta 21% din telefoanele vandute in lume vor avea camera, iar procentul va ajunge la 66% in 2006.
"Cresterea vanzarilor de telefoane mobile cu camera creeaza noi oportunitati pentru toti jucatorii din industrie, de la producatorii de echipamente si aparate, pana la operatorii de telefonie mobila si companiile specializate in printare", a apreciat un analist InfoTrends. Intr-adevar, desi exista deja milioane de utilizatori si se fac miliarde de poze cu telefonul la nivel anual, solutiile de printare de pe telefon sunt deocamdata inexistente, spun analistii IDC. Compania de analiza spune ca in 2007 se vor face 66 de miliarde de poze anual numai cu telefoanele care permit acest lucru. In acest moment, daor operatorii de telefonie permit printarea pozelor dupa ce acestea sunt trimise prin MMS (mesaje multimedia). Chioscurile de imprimare a fotograiilor digitale sunt disponibile pentru posesorii de camere foto digitale, iar lipsa echipamentelor de conectare face dificila printarea de pe telefon.
Nu mai suprinde pe nimeni faptul ca Japonia este principala piata pentru telefoanele cu camera foto digitala. Aici s-au vandut pe 2003 mai bine de 50% din totalul celularelor care fac poze. Analistii spun insa ca incepe sa se dezvolte puternic piata din China - tara cu cei mai multi utilizatori de telefonie mobila din lume- care va ajunge sa concureze Japonia in anii urmatori. De asemenea, cererea de telefoane cu camera foto va creste puternic si in Europa.
Pe batranul continent, dar si in SUA, principalii jucatori vor avea de suferit din cauza producatorilor asiatici, care vor aduce in curand telefoane mobile cu camera la preturi mai mici, spun analistii Gartner. Pana acum insa, cel mai agresiv jucator din punct de vedere al preturilor a fost Siemens, care a reusit dealtfel sa isi creasca cota de piata la nivel mondial. Siemes a adus pe piata telefoane multimedia la preturi dub 40 de dolari, spune compania de analiza. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO