Business Hi-Tech

Toshiba, inghesuita de Hewlett Packard si Dell

17.09.2003, 00:00 14



Toshiba si-a revizuit in sens negativ previziunile financiare pentru primul semestru al anului fiscal, anuntand ca pierderea neta din acest interval va fi cu 67% mai mare decat se asteptase initial. Cauza: preturile scazute practicate la computerele de tip notebook.



Pentru perioada aprilie-septembrie, Toshiba estimeaza o pierdere neta de 25 miliarde de yeni (212,9 milioane de euro) fata de 15 miliarde de yeni, cat anticipase anterior. In intervalul corespunzator de anul trecut, Toshiba a raportat o pierdere neta de 26,4 miliarde de yeni.



Vanzarile Toshiba de computere personale de tip notebook au scazut cu 12%, in ultimele trei luni, din cauza concurentei cu Hewlett-Packard, care se materializeaza printr-un razboi intens al preturilor.



In aceste conditii, compania japoneza se vede nevoita sa aplice o serie de masuri de reducere a costurilor. Toshiba va intensifica productia la unitatile din China si Filipine, unde costurile favorizeaza eficienta, in timp ce activitatea pe plan intern va fi redusa.



Probleme Toshiba pe piata PC-urilor ilustreaza mediul dificil cu care se confrunta intreaga industrie japoneza de profil, intr-un moment in care producatorii pierd teren pe plan intern si international, in favoarea Hewlett Packard si Dell Inc.



Compania Dell este cel mai mare producator de computere din lume si si-a ajudecat 8,1% din piata japoneza, in perioada aprilie-iunie. Potrivit Multimedia Research Institute, aceasta pondere plaseaza grupul american pe locul al patrulea dupa NEC, Fujitsu si Sony Corp. In urma cu cinci ani, cota de piata a Dell in aceasta tara era aproape nula.



Compania si-a extins prezenta in mare parte datorita strategiei vanzarilor pe Internet. In prezent, Dell isi distribuie produsele in cele mai mari magazine de aparatura electronica din Japonia si ofera chiar si un model la pret redus, prin intermediul celui de-al doilea lant nipon de retail, Aeon Co Ltd.



Toshiba este cel mai mare producator de semiconductoare din Japonia. O serie de analisti au sugerat ca grupul ar putea desprinde aceste operatiuni profitabile de restul diviziilor, urmand sa scoata la vanzare o parte din actiunile companiei astfel formate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO