Business Hi-Tech

Tremend, parte a Publicis, lansează o competiţie pentru strategii de produs

Tremend, parte a Publicis, lansează o competiţie pentru...

Autor: Ioana Nita

09.09.2022, 12:00 155

Compania de inginerie software Tremend, parte a grupului Publicis Sapient, a anunţat organizarea unei competiţii de strategie de produs din Europa de Est, numită hackathonul Pixel. Compania a dat start înregistrărilor la eveniment, hackathonul Pixel urmând să aibă loc pe 8-9 octombrie, la sediul Tremend din Bucureşti. „Pixel va fi o încercare de a defini concepte care să rezolve probleme reale cu care se confruntă partenerii noştri, cu scopul de a implementa ideile câştigătoare în cel mai scurt timp posibil. Astfel, încercăm să creştem o comunitate de experţi care se vor aduna an de an în căutarea celor mai bune soluţii pentru o lume mai sustenabilă“, a spus Vlad Chiratcu, UX Engineering Manager în cadrul Tremend.

Aflat la prima ediţie, Pixel va reuni peste 60 de profesionişti, cu experienţă dovedită în domenii precum Business Analysis, User Experience,

User Interface, Product Management sau Product Strategy. Grupaţi în echipe de câte 4, participanţii se vor înscrie într-o cursă de 24 de ore pentru a găsi soluţii fiabile şi inovatoare care să abordeze două obiective importante de dezvoltare durabilă: consum responsabil şi energie accesibilă şi verde.

Evenimentul din acest an este susţinut de jucători de top din industriile lor, cu care Tremend a stabilit conexiuni puternice şi de lungă durată: Mastercard, NEPI Rockcastle, Profi şi Raiffeisen Bank. Companiile s-au alăturat evenimentului în calitate de parteneri oficiali, prin propunerea de dileme extrase din viaţa reală, ce afectează societatea şi comunităţile pe care le deservesc sau cu care lucrează, cu scopul de a fi abordate în cadrul competiţiei. Toţi partenerii vor delega, de asemenea, un reprezentant care să se alăture membrilor juriului ce vor decide soluţiile câştigătoare ale hackatonului Pixel.

„Schimbările climatice, pe care fiecare dintre noi le simte deja, reprezintă o preocupare constantă în Mastercard. De aceea, dezvoltăm produse şi soluţii digital first şi digital only, care pe lângă simplitate şi siguranţă, încurajează companiile, autorităţile şi miliarde de consumatori din reţeaua noastră să contribuie la conservarea mediului. Sunt onorată să împărtăşesc expertiza Mastercard şi experienţa mea profesională în calitate de membru al juriului în această competiţie şi sunt  foarte curioasă să văd ce soluţii inovatoare se vor dezvolta“, a declarat Mihaela Ciupală, Director Business Development Digital, Mastercard România.

„Vin dintr-o echipă în care ne ghidăm activitatea de zi cu zi astfel încât să oferim servicii şi produse bancare cu impact pozitiv atât pentru clienţi şi angajaţi, cât şi pentru parteneri şi mediul înconjurător. Ne-am alăturat iniţiativei Tremend întrucât susţinem obiectivul comun de a crea un viitor sustenabil. Avem încredere că acest hackathon va fi un punct de start foarte bun pentru accelerarea vitezei către produse şi servicii mai verzi, prin punerea în comun a resurselor noastre.“, Raul Stadler, Chief Digital Transformation Officer, Raiffeisen Bank Romania.

„Consider concursurile tip hackathon drept puncte de plecare pentru multe idei inovatoare, aşa ca sunt foarte curioasa cum echipele mixte de Analişti, Product Manageri si Designeri UI/UX vor răspunde provocării NEPI Rockcastle. Motivaţia de a deveni partener Pixel este susţinută de direcţiile strategice NEPI Rockcastle în zonele de Digital şi CSR, aducându-ne cu un pas mai aproape de experienţe omni-channel sustenabile, prin intermediul tehnologiei. Aştept cu nerăbdare începerea concursului, pentru a mentora şi a fi inspirată de către participanţi!“, Mădălina Burci, Omni-channel Leader, NEPI Rockcastle.

Scopul hackathonului Pixel este de a construi o relaţie de colaborare mai puternică între echipele de Business Analysis, User Experience şi Product Management, care să le permită să creeze incubatoare în miniatură prin care să formuleze viziuni de produs şi prototipuri cu potenţial de rezolvare a unora dintre cele mai mari probleme ale lumii. În acelaşi timp, îşi propune să sprijine profesioniştii în dezvoltarea abilităţilor profesionale şi a gândirii strategice, prin învăţare experienţială.

Prin hackathonul Pixel, Tremend creează totodată un mediu propice prin care încurajează gândirea inovatoare, sprijinind companiile în îmbunătăţirea strategiei lor de CSR prin crearea de soluţii mai eficiente şi scalabile pentru construirea unui viitor mai bun, mai inteligent şi sustenabil.

Tremend plănuieşte să organizeze evenimente similare competiţiei Pixel în următorii cinci ani, pentru a promova importanţa ideii şi a viziunii conceptuale în rândul experţilor de produs şi îşi propune să implice şi mai mulţi concurenţi, de la 64  în 2022 până la 100 în 2026.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO