Business Hi-Tech

Yahoo! anunta o strategie agresiva pe divertismentul online

01.02.2007, 19:37 10

Yahoo!, al doilea motor de cautare de pe Internet, a anuntat ca intentioneaza sa lanseze anul acesta site-uri web pentru aproximativ 100 de brand-uri de divertisment, scrie New York Times. Actiunea, denumita Brand Universe, are rolul de a atrage un public cat mai larg in jurul unor filme, emisiuni TV, formatii, celebritati, jocuri si alte forme de divertisment.
Yahoo! a pierdut un procent din cota de piata din Statele Unite, scazand la 28% in al patrulea trimestru fiscal. Cota Microsoft a scazut de la 14% la 11%, in timp ce Google se afla in ascensiune.
Vince Broady, seful departamentului de jocuri al companiei, a declarat ca Yahoo! incearca sa creeze un mediu (virtual) in care fanii unui anume brand se pot intalni atunci cand sunt online.
Yahoo! deja a lansat un site Brand Universe pentru Nintendo Wii, anuntand inca sase in viitorul apropiat. Acestea se vor axa pe Harry Potter, jocurile "Halo" si "Sims", serialele "The Office" si "Lost", precum si brand-ul Transformers - linie de jucarii, serial TV, benzi desenate si un viitor film.
Site-ul dedicat consolei de la Nintendo (wii.yahoo.com) ofera utilizatorilor un ghid al cumparatorului, continut video, mesaje de pe forumurile de discutii sau Yahoo! Answers, imagini de pe Flickr si trimiteri catre ale site-uri cu Nintendo Wii.
Ca si o mare parte a gigantului Yahoo!, site-urile Brand Universe vor fi sustinute financiar de catre publicitate, compania anuntand ca va discuta impartirea veniturilor cu detinatorii brand-urilor.
Desi Vince Broady a recunoscut ca ar putea exista tensiuni intre unele parti, oficialul Yahoo! este de parere ca majoritatea vor fi multumiti ca numele lor sa fie promovat publicului larg al portalului.
Pe de alta parte, Google, cel mai accesat motor de cautare de pe Internet, ar putea anunta astazi o crestere a profitului in al patrulea trimestru fiscal, scrie Bloomberg.
Conform analistilor contactati de Bloomberg, profitul ar putea atinge 2,9 dolari (2,25 euro) pe actiune, fata de cifra de 1,54 dolari (1,19 euro) pe actiune inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile ar putea creste cu 70%, totalizand 2,19 mld. dolari (1,69 mld. euro).
Conform agentiei comScore Networks, Google domina piata motoarelor de cautare pe Internet, detinand peste 70% din piata din Franta, Germania si Marea Britanie. Cota de piata in Statele Unite a crescut de la 40% la 47% in al patrulea trimestru fiscal.
Conform Goldman Sachs, vanzarile internationale Google ar putea creste cu 87%, in comparatie cu cresterea de 48% pe piata din Statele Unite.
Actiunile companiei au crescut cu 15% in al patrulea trimestru fiscal, depasind pentru prima data 500 de dolari (386,9 euro) in noiembrie 2006.
Analisti de la Piper Jaffray si Credit Suisse se asteapta ca actiunile sa atinga 600 de dolari (464,28 euro).
Marti pretul actiunilor a crescut cu 1,85 dolari (1,43 euro), inchizand la 494,32 dolari (382,41 euro) pe bursa Nasdaq - un pret de cinci ori mai mare decat pretul initial de 85 de dolari (68,84 euro) din august 2004.
Conform unui studiu efectuat de Bloomberg, 33 de analisti recomanda investitorilor sa cumpere actiuni Google, patru recomanda pastrarea lor, iar unul - Jake Balzer de la Guzman, recomanda vanzarea actiunilor.
Pentru a se extinde in domeniul publicitatii video si al networking-ului social, Google a achizitionat YouTube pentru 1,65 mld. dolari (1,28 mld. euro) in noiembrie 2006. YouTube primeste zilnic peste 65.000 de clipuri video de la utilizatori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO