Business Internaţional

20.000 de bancheri si traderi londonezi vor fi concediati

14.04.2008, 20:13 13

Criza creditelor ar putea duce la pierderea unui numar de aproximativ 20.000 de locuri de munca in industria financiara londoneza in urmatorii doi ani, scrie Bloomberg.
Numarul este chiar mai mare decat cel din timpul crizei din sectorul IT, in 2000, cand au avut loc peste 15.000 de concedieri pe fondul prabusirii bursei NASDAQ, care a atras numeroase falimente ale companiilor de tip dot-com, conform unui raport al Centre for Economic and Business Research (CEBR).
Numarul locurilor de munca din industrie ar putea sa scada anul acesta pana la 342.000 si este foarte posibil sa ajunga la 334.000 in 2009, comparativ cu 2007, cand numarul locurilor de munca era de 351.000, conform raportului CEBR, care mentioneaza ca rata angajarilor din sectorul financiar al Londrei ar putea ajunge la nivelul din 2007 abia in anul 2012.
Sectoarele corporate finance, investment banking si operatiunile cu derivate vor fi cel mai grav afectate. Costurile crescute ale creditelor, ca urmare a colapsului pietei ipotecare din SUA, a redus numarul preluarilor. Valoarea tranzactiilor anuntate a scazut anul acesta cu 33%, pana la 778 de miliarde de dolari (492 de miliarde de euro).
"Pe fondul crizei creditelor, bancilor le este mult mai greu sa isi asigure fondurile, iar activitatea in sectoarele profitabile, precum cel de fuziuni si achizitii, este extrem de redusa. O reducere considerabila a numarului locurilor de munca este inevitabila", a spus economistul CEBR, Rishard Snook.
Citigroup si Lehman Brothers Holdings reduc numarul de angajati dupa ce, la nivel mondial, operatiunile de reducere a valorii contabile a activelor si pierderile de pe urma creditelor ipotecare neperformante au depasit valoarea de 245 de miliarde de dolari (155 de miliarde de euro). Grupul britanic Royal Bank of Scotland, al doilea mare creditor ipotecar al Angliei, va renunta la 200 de angajati ai diviziei de credite si investitii, in contextul crizei de pe piata ipotecara.
Afectate de criza creditelor, bancile de pe Wall Street au fost nevoiete sa concedieze peste 34.000 de angajati de la mijlocul anului trecut si pana acum, printre bancile cu cel mai mare numar de disponibilizari numarandu-se Citigroup, Lehman Brothers si Morgan Stalney. Din luna august a anului 2007 au avut loc peste 20.000 de concedieri in sectorul financiar, iar mare parte dintre acestea s-au inregistrat in domeniul creditelor si al instrumentelor financiare complexe.
Saptamana trecuta, fostul presedinte al bancii de investitii UBS, Kenneth Moelis, a declarat ca institutiile de pe Wall Street ar putea fi nevoite sa elimine pana la 35% din locurile de munca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO