În urmă cu un an, pe 19 decembrie, 50.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Independenţei din centrul capitalei bieloruse Minsk pentru a protesta împotriva realegerii preşedintelui Alexander Lukaşenko. Răspunsului a fost hotărât şi violent. Aproape 600 de persoane au fost arestate şi mii de oameni au fost bătuţi.
De atunci modul de conducere a ţării s-a înăsprit. Liderii au reintrodus la începutul anului lista neagră cu artiştii şi muzicienii interzişi.
În vară, guvernanţii au scos în afara legii orice adunare formată din trei sau mai multe persoane. În Piaţa Octombrie din centrul capitalei, accesul este limitat la o persoană. Dacă stai prea mult timp, poti fi reţinut. În replică, Consiliul European a interzis accesul a 210 oficiali şi politicieni în Uniunea Europeană.
În societatea profund traumatizată, tot mai mulţi indivizi sunt dispuşi să rişte totul pentru visul libertăţii. Iar Lukaşenco este foarte conştient de acest fapt.
Frecvent oamenii sunt încarceraţi, îşi pierd locurile de muncă, studenţii sunt exmatriculaţi pentru că vorbesc împotriva unui om a cărui origine umilă şi provincială l-a propulsat în vârful unei structuri de putere care este încă adânc înrădăcinată într-o guvernare autoritară şi mentalitate specifice perioadei sovietice.
El a câştigat puterea la începutul anilor 1990, promovând anticorupţia, dar în prezent Minskul s-a transformat într-un mic Las Vegas pentru elita "playboy" a Rusiei. Lukaşenko compară conducerea ţării cu administrarea unei ferme de la ţară. Dar în această fermă serviciile secrete se numesc şi în prezent KGB, statuile lui Lenin sunt prezente la tot pasul, steaua sovietică roşie împodobeşte pereţii din staţiile de metrou, iar cazinouri se găsesc în fiecare hotel important sau în apropirea acestora.
"În 1999, Lukaşenko era obsedat de ideea de a deveni stăpânul Kremlinului. Voia să-l înlocuiască pe Boris Elţin. Nu am fost de acord cu viziunea lui despre ceea ce ar trebui să devină Belarusul", spunea fostul candidat la alegerile prezidenţiale şi poetul Uladzimir Niakliayeu în biroul lui clandestin din Minsk.
Niakliayeu a fost exilat în Europa timp de 12 ani înainte de a reveni. El a fost unul dintre cei şapte care au candidat la alegerile prezidenţiale împotriva lui Lukaşenko anul trecut. Aproape că a fost ucis din această cauză. Imaginile cu el în care era bătut de poliţie au fost publicate pe prima pagină de cele mai importante ziare din lume. Toţi ceilalţi candidaţi, cu excepţia lui şi a lui Dzmitry Uss, sunt acum în închisoare.
Obsesiile unui dictator
Pasiunea lui Lukaşenko pentru hocheiul pe gheaţă a avut drept rezultat construcţia a zeci de aşa numite palate de gheţă. În fiecare seară se plimbă între somptuoasa sa casă de la marginea oraşului şi un astfel de palat de gheaţă pe care îl foloseşte pentru relaxare.
Lukaşenko este preşedinte de 18 ani, iar Belarusul a început să simtă presiunea crizei economice care riscă să-i submineze conducătorului ceea ce el numeşte contractul social. În acest an, în luna ianuarie, cursul rublei bieloruse se situa la 3.000 de ruble pentru un dolar american. În prezent cursul este de aproape 9.000 de ruble pentru un dolar. Preţul petrolului a crescut mai mult decât dublu, iar carnea de vită nu se mai găseşte în magazine.
Oamenii nu îşi mai pot permite să cumpere lucrurile de strictă necesitate, spune un localnic. În noiembrie, un kilogram de carne de pui costa echivalentul a cinci dolari. În jumătate de an, nivelul salariului mediu lunar a scăzut de la 500 de dolari la 250 de dolari.
Stabilitatea a fost mereu maxima lui Lukaşenko, iar acest lucru i-a convins pe mulţi. Atât timp cât Europa se află sub greutatea intolerabilă a capitalismului fugar, cu proteste ample şi revolte organizate în Londra sau la Atena, Lukaşenko poate pleda pentru o economie care este în totalitate condusă de stat.
Jurnalul de seară prezintă doar anumite ştiri, în care sunt arătate în mod frecvent problemele cu care se confruntă economiile dezvoltate din Europa. Este un răspuns denaturat, care le reaminteşte mereu telespectatorilor, de expmplu, nivelul foarte ridicat al şomajului în rândul tinerilor din Spania. Astfel, cei mai mulţi oameni rămâni pasivi şi îi permit în acest mod dictatorului să le determine soarta, care nu le-a aparţinut niciodată cu adevărat.
"Belaruşii sunt condamnaţi la o istorie de înfrângere", spune Alina Radachynskaya, o jurnalistă în vârstă de 23 de ani care în mod constant riscă să fie arestată din cauza profesiei ei.
Alinei Radachynskaya, care lucrează pentru Belsat, i s-a refuzat acreditarea şi este în permanenţă hărţuită de către KGB. În istoria de înfrângere, explică ea, întâlnim atacurile naziste brutale, un regim stalinist care a terorizat oamenii generaţii întregi, cu dezastrul de la Cernobâl, şi acum cu Lukaşenko.
Într-adevăr, în anul 1988, în parcul Kurapaty de la periferia capitalei Minsk au fost descoperite gropi comune. Experţii estimează că 250.000 sau chiar mai mulţi belaruşi au fost executaţi, împuşcaţi în cap, din spate.
Mii de cartuşe au fost găsite printre rămăşiţe, iar acestea proveneau de la gloanţele pe care doar pistoalele standard Nagan le foloseau - aceste pistoale au fost utilizate de NKVD-ul stalinist în anii 1930.
În 2008, Lukaşenko a adoptat o lege prin care se interzicea intreprinderilor mici şi mijlocii să angajeze persoane care nu aveau legătură cu proprietarul. Mii de afaceri mici au fost obligate să-şi înceteze activitatea. Oamenii au protestat şi foarte mulţi au fost închişi.
Limba belarusă a fost înlocuită cu rusa
Cea mai mare armă a unui dictator este menţinerea tăcerii prin asuprire. Dar în pofida riscului foarte mare pe care şi-l asumă, tinerii şi bătrânii încep să vorbească. Speranţa lor este ca societatea, care fie că este paralizată de frică, fie de apatie, să se trezească la realitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
