Business Internaţional

Aker Kvaerner anunta masuri de restructurare

03.03.2004, 00:00 19



Grupul industrial norvegian Aker Kvaerner intentioneaza sa se divida in trei companii dupa pierderile mari inregistrate anul trecut, anunta Financial Times.



Compania a anuntat ca o asemenea masura ar avea ca rezultat crearea a doua grupuri industriale distincte, unul concentrat pe activitati de constructii si de rafinare, iar celalalt axat pe constructia de nave, ambele entitati urmand sa fie listate separat pe piata de capital incepand cu trimestrul al doilea. Restructurarea insa va lasa operatiunile grupului in continuare sub controlul lui Kjell Inge Rokke, finantatorul norvegian care s-a confruntat cu o acuta lipsa de lichiditati in ultima perioada.



Unitatea de constructie de nave, Aker Yards, va fi cea mai mare din Europa si a cincia , ca marime, din lume o data cu alaturarea celor 12 divizii din Europa - cinci in Norvegia, trei in Finlanda, cate doua in Germania si in Romania si una in Brazilia.



Aker Yards se va specializa in constructia de vase de croaziera, de fregate, nave de transport a produselor chimice si nave-container.



Reprezentantii companiei Aker Yards privesc cu un optimism retinut perspectivele pentru anul in curs, asteptandu-se sa beneficieze de pe urma redresarii pietei, dar si pe unele eventuale probleme legate de limitele de capacitate de transport care pot aparea la competitorii lor. Profitul obtinut in 2003 de Aker Yards inainte de scaderea dobanzilor, taxelor, includerea deprecierii si amortizarii (EBITDA) a fost 228 milioane dolari la o valoare a veniturilor de 2,2 miliarde dolari.



A doua unitate, Aker Kvaerner, care va cuprinde activitatile de rafinare a petrolului, distributia de gaz si cele de constructii si asamblare, a raportat un



profit EBITDA de 142 milioane dolari la venituri de 4,4 miliarde dolari.



Ultima unitate va fi holdingul Kvaerner, care este asteptata sa retina o participatie de cel putin 50,1% in cele doua grupuri industriale, chiar si dupa acestea vor fi listate separat pe piata de capital. Rokke se pare ca va detine intre 85-90% din actiunile companiei holding, urmand astfel sa preia controlul si asupra operatiunilor cauzatoare de pierderi, cum ar fi fondurile de pensii britanice si divizia de constructie de nave din Philadelphia, care au incetinit dezvoltarea celorlalte activitati.



Aker Kvaerner a raportat, pentru 2003, o pierdere neta de 142 milioane dolari, comparativ cu profitul de 125 milioane dolari inregistrat cu un an in urma. Din valoarea respectiva, 103 milioane dolari corespund pierderii inregistrate de divizia din Philadelphia in 2003.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO