Business Internaţional

AT&T iese din cursa pentru Telecom Italia

18.04.2007, 18:44 13

Compania Pirelli va relua cautarea unui cumparator pentru actiunile pe care le detine la compania Telecom Italia (TI), cea mai mare companie de telefonie din Italia, dupa ce grupul american AT&T a anuntat ca nu mai este interesat de TI, scrie Bloomberg. Compania AT&T si-a retras oferta de achizitie pentru o treime din pachetul de actiuni al companiei Olimpia, controlata de Pirelli si care detine 18 procente din Telecom Italia. Presedintele companiei America Movil, Carlos Slim Helu, care s-a oferit sa cumpere o treime din Olimpia alaturi de cei de la AT&T, a declarat ca este inca interesat de achizitie. Companiile AT&T si America Movil s-au lovit de opozitia guvernului italian, care incearca sa separe divizia de cablu TV de cea de telefonie a Telecom Italia. Primul-ministru italian Romano Prodi a declarat ca "este de datoria mea sa sper" ca Telecom Italia va ramane sub controlul investitorilor italieni. Actiunile Telecom Italia au scazut cu 10 eurocenti, pana la 2,29 de euro si au fost tranzactionate cu 2,33 euro ieri la Milano.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO