Business Internaţional

Atacuri cu drone în zona Odesa. Oficialii ucraineni anunţă că o persoană a murit

Atacuri cu drone în zona Odesa. Oficialii ucraineni...

Autor: Petru Mazilu

17.12.2023, 09:13 27

Un atac cu numeroase drone s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în regiunea Odesa din Ucraina. O persoană a murit, a anunţat guvernatorul ucrainean al regiunii, potrivit Reuters.

Resturile dintr-o dronă doborâtă au ucis un civil în regiunea Odesa, a declarat duminică guvernatorul Oleh Kiper

Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au distrus 20 de drone pe care Rusia le-a lansat peste noapte. A fost al treilea atac asupra regiunii în ultima săptămână, susţin ucrainenii.

„Cu toate acestea, una dintre dronele doborâte a căzut într-o zonă rezidenţială din Odesa şi a explodat”, a explicat Kiper pe Telegram.

Mai multe case au fost avariate, iar apoi o persoană a fost găsită moartă sub ruine, a mai comunicat guvernatorul.

Forţele aeriene au mai anunţat că sistemele de apărare au distrus şi o rachetă de croazieră. Potrivit ucrainenilor, este vorba despre o rachetă balistică Iskander care „nu şi-a atins” ţinta.

În ultimele 24 de ore, drone au fost interceptate şi distruse deasupra regiunilor Odesa, Herson, Zaporojia şi Hmelniţkii, au precizat reprezentanţii forţelor aeriene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO