Business Internaţional

Atentatele teroriste au zguduit industria turismului din Rusia

08.09.2004, 00:00 11

Seria fara precedent de atacuri teroriste a distrus imaginea de destinatie sigura pentru turisti a Rusiei, mii de straini anulandu-si planurile de vacanta, afirma The Moscow Times.
"Inainte de aceste atacuri teroriste, Rusia era considerata una dintre cele mai sigure destinatii turistice din lume, dar imaginea ei s-a prabusit peste noapte", a spus Irina Tiurian, purtatorul de cuvant al sindicatelor din industria turistica a Rusiei.
Operatorii din turism au anuntat ca intre 20 si 40% dintre clientii lor au sunat pentru a-si anula rezervarile din cauza atentatelor din 24 august, cand 2 avioane de pasageri s-au prabusit simultan, in urma atacurilor teroriste care au ucis 90 de persoane.
"Aproape 20% din cei 3.500 de turisti care planuiau sa vina in septembrie au anulat calatoriile, iar doua grupuri din Japonia au anuntat chiar azi ca nu mai vin", a spus Marina Levchenko, directorul general al Tari-tour, unul din principalii operatori de pe piata. "Am o presimtire ca vor mai fi si alte anulari in octombrie", a adaugat Levchenko.
Intourist si Akadem-Servis, alti doi mari operatori din industria ruseasca a turismului, estimata la 3 miliarde $ pe an, au anuntat peste o mie de anulari. "Avem o rata a anularilor de peste 40% pentru perioada septembrie-octombrie" a spus directorul general al Akadem-Servis, Leonid Isakovich.
Majoritatea anularilor provin de la clientii din Israel si Japonia, dar si din Franta, Germania, si Austria, unde anularile au fost "motivate de atacurile teroriste".
Si hotelurile din Moscova au inregistrat o scadere a activitatii. "A fost o lovitura colosala, ceva ce nu s-a mai intamplat niciodata", a declarat Valery Maksimov, directorul hotelului Sovetsky si a restaurantului Yar. "Opt petreceri care urmau sa aiba loc in restaurant au fost anulate in ultimele 5 zile, care ne-au costat 82.000 $", a spus Maksimov. "Doua grupuri-din Londra si din Turcia, de 40 persoane fiecare-au refuzat sa mai vina. Este socant, Rusia a avut un mini 11 septembrie".
Managerul hotelului Novotel a precizat ca anularile de la hotelul sau au inceput vineri, cand televiziunile din lumea intreaga aratau imagini inficosatoare cu criza de ostatici din Osetia de Nord. Pana luni, mai mult de 60 de rezervari fusesera anulate.
Cei ce calatoresc in interes de afaceri sunt mai putin afectati de amenintarea terorista, sustin agentiile de turism si hotelurile. Reprezentantii British Airways au declarat ca zborurile spre si de la Mocova sunt, in continuare, rezervate. "Noi nu simtim efectul", a declarat Daniel Burkard, managerul comercial pentru Rusia al British Airways. "Daca unul sau mai multi clienti decid sa renunte la calatorie, locurile lasate libere sunt ocupate imediat".
Mai multi operatori din industrie au spus ca afacerile se vor intoarce, incet, la normal, daca nu vor mai fi atacuri teroriste. Altii, insa, fac previziuni mult mai sumbre. "Noua fata a terorismului rusesc a distrus imaginea tarii", a afirmat Levchenko. "Ne asteptam la si mai multe probleme in timpul vacantelor din preajma anului nou'', a concluzionat el.
Isakovich de la Akadem-Servis a prezis ca numarul turistilor care vor veni in Rusia va cadea cu pana la 40 de procente anul urmator, dupa anii de crestere constanta.
Rusia a primit 3,1 milioane turisti straini in 2003, conform datelor publicate de guvern Cei mai multi au provenit din tari precum Polonia, Germania, Finlanda sau China si Statele Unite.
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO