Embargoul doar aproape total impus de Uniunea Europeană importului de petrol rusesc este un compromis între dorinţa majorităţii statelor membre de a refuza Moscovei finanţare pentru maşina sa de război şi opoziţia câtorva guverne, printre care cele ale Ungariei şi Bulgariei.
Cel de la Budapesta a fost mai gălăgios, făcând din opoziţie o luptă pentru bunăstarea poporului ungar şi din compromis o victorie contra CE. Cel de la Sofia a fost mai discret. Poziţia celor două ţări poate fi justificată prin cifrele care arată importanţa petrolului rusesc pentru economie. Dar cum de s-a ajuns la o astfel de dependenţă ţine de decizii strategice şi de politic.
Compromisul la care au ajuns liderii europeni, după discuţii şi negocieri ca între duşmani, constă în renunţarea la aproape 90% din importurile de petrol rusesc până la sfârşitul anului. Într-o primă etapă, embargoul va viza două treimi din importuri. Este vorba de transporturile pe mare cu tancuri petroliere. Exceptat de la interdicţie este petrolul venit în Europa prin conductă - aşa cum primeşte Ungaria ţiţeiul rusesc. Bulgaria primeşte petrol şi pe mare, dar şi ea a fost exceptată de la embargo, dar numai până în 2024.
Sunt, prin urmare, două situaţii în care importurile de petrol rusesc sunt efectuate pe căi diferite. Factorul comun este dependenţa.
Bulgaria are o singură rafinărie, Lukoil Neftochim Burgas, deţinută, după cum îi spune numele, de gigantul rus de energie Lukoil. Acelaşi gigant deţine şi jucătorul dominant pe piaţa de retail a carburanţilor, Lukoil Bulgaria. Potrivit informaţiilor de pe propriul site, rafinăria este cea mai mare companie de profil din Balcani şi unul dintre cei mai mari angajatori din regiunea Burgas.
Comisia antimonopol a Bulgariei a luat în colimator poziţia dominantă a rafinăriei pe piaţa bulgară, atrăgând atenţia că aproape toate automobilele de pe şoselele bulgăreşti merg cu carburant de la Burgas. O anchetă lansată anul trecut de această autoritate a descoperit că subsidiarele Lukoil abuzează de poziţia lor dominantă în Bulgaria.
Gigantul rus deţine cele mai multe dintre facilităţile de stocare a combustibililor lichizi, ceea ce-i permite să limiteze activităţile altor furnizori, care astfel se văd în imposibilitatea de a depozita local carburanţi importaţi. În felul acesta este creată artificial cerere doar pentru produsele rafinăriei Neftochim.
Ancheta a fost lansată după un avertisment primit de o altă mare companie europeană, OMV, care are afaceri şi în Bulgaria. Problema este că rafinăria Lukoil nu poate funcţiona decât cu petrol rusesc, care are alte proprietăţi faţă de cel Brent sau cel adus din Orientul Mijlociu şi de aceea necesită instalaţii de prelucrare speciale. De aici şi derogarea de câţiva ani de la embargoul european cerută şi obţinută de autorităţile de la Sofia.
Rafinăria ar avea nevoie de timp pentru retehnologizare. Vicepremierul Assen Vassilev a spus anterior stabilirii interdicţiei de import că rafinăria procesează deja în proporţie de 50% petrol din alte părţi în afară de Rusia. În aceste condiţii, a precizat el, din punctul de vedere al tehnologiei, Bulgaria s-ar putea descurca fără petrol rusesc, însă lipsa acestuia ar duce prea în sus preţurile carburanţilor, a explicat el într-un interviu pentru ziarul Capital. Iar Bulgaria este cea mai săracă economie din UE.
În ciuda celor spuse de vicepremier, reprezentantul statului la Neftochim, Krassimir Parvanov, a declarat că uzina s-ar putea închide dacă statele europene adoptă un embargo total asupra ţiţeiului rusesc, arată Euractiv. În urmă cu câţiva ani, fostul guvern, al lui Boiko Borisov, a lansat iniţiativa de a crea o companie de petrol de stat care să intervină pe piaţa carburanţilor şi să vândă benzinării. Planul nu a fost niciodată realizat, deşi în pregătirea lui au fost cheltuite mai multe milioane de euro şi a fost schimbată legea.
O altă problemă cu Lukoil în Bulgaria este că, deşi subsidiarele sale sunt dominante pe piaţă, acestea rar declară profit şi, în consecinţă, nu plătesc taxe pentru statul bulgar, scrie Radio Europa Liberă. Din 2006, grupul a raportat aproape numai pierderi. Rafinăria de la Burgas are o istorie de şase decenii, din perioada comunistă, şi prin urmare legături profunde cu URSS şi petrolul rusesc. Compania a fost privatizată în 1999 către ofertantul Lukoil Petrol. Preţul plătit atunci de ruşi a fost de 101 milioane dolari. Lukoil părea partenerul logic deoarece rafinăria funcţiona cu tehnologie sovietică şi depindea de petrolul importat din Rusia pentru rafinare. Statul s-a angajat să păstreze o participaţia la rafinărie care să-i permită să intervină în deciziile strategice. Dar între timp Lukoil şi-a mărit participaţia la Neftochim, iar statul bulgar a fost mai mult pasiv. Ruşii deţin aproape 100% din companie.
Ca un semn de „bunăvoinţă“ faţă de guvernul de la Sofia, Moscova a tăiat recent accesul Bulgariei la gazele ruseşti. Aceasta cu toate că Bulgaria a dat dovadă de exces de zel când a construit secţiunea sa dintr-un nou gazoduct rusesc, Balkan Stream. A întârziat însă lucrările la un interconector care ar permite României şi Ungariei să se alimenteze cu gaze azere.
Nimic n-a scandalizat mai mult comunitatea europeană în privinţa atitudinii privind războiul ruso-ucrainean decât opoziţia premierului maghiar Viktor Orban faţă de embargoul asupra petrolului rusesc. Rezultatul negocierilor este că de la interdicţie sunt exceptate importurile de ţiţei prin conducte. Ungaria nu poate importa petrol altfel deoarece nu are ieşire la mare. De procesarea petrolului în Ungaria se ocupă în special colosul Mol, companie privată, dar cu o relaţie complicată cu statul şi care are afaceri, inclusiv de rafinare, şi în alte state din regiune. Prin Mol, Ungaria are un cuvânt de spus pe o piaţă strategică în mai toată Europa de Est. Mol foloseşte pentru rafinare petrol rusesc şi s-a plâns că are nevoie de investiţii semnificative şi de timp pentru schimbarea tehnologiei. O analiză a Portfolioa găsit că grupul îşi poate continua operaţiunile şi fără petrol rusesc, dar la capacitate mult redusă, cu întârzieri mari şi pierderi greu reparabile, ceea ce ar avea ca rezultat o penurie de carburant. Mol poate procesa în proporţie de 35% petrol extras de pe fundul mării (are şi astfel de operaţiuni), dar compania a avut nevoie de opt ani pentru a ajunge aici. Grupul Mol procesează în medie 14-15 milioane de tone de petrol pe an, din care 9 milioane de tone reprezintă ţiţei rusesc, un milion este petrol din producţia ungară şi croată, iar restul este petrol extras de platforme marine în Adriatica. Rafinăria de la Rijeka, Croaţia, poate prelucra cu toată capacitatea petrol mediteraneean. Cea mai importantă rafinărie, cea de la Szazhalombatta, Ungaria, poate procesa doar în proporţie de până la 35% ţiţei nonrusesc. Iar doar 5% din petrolul prelucrat de rafinăria de la Bratislava poate fi din alte surse decât cele ruse.
Dar şi mai complicat pentru Ungaria ar fi faptul că scumpirea benzinei şi motorinei, efect al embargoului, ar distruge planul guvernului de a domoli inflaţia prin plafonarea preţurilor carburanţilor. Benzinăriile nu primesc sprijin de la stat pentru a susţine plafonul, iar noi scumpiri le-ar falimenta pe multe. Apoi, guvernul maghiar pare că rămâne rapid fără bani după cheltuielile electorale generoase care i-au asigurat realegerea.
