• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
Business Internaţional

Australia a identificat două obiecte "posibil legate" de zborul dispărut al Malaysia Airlines

Australia a identificat două obiecte "posibil legate" de zborul dispărut al Malaysia Airlines

Autor: Ion Gaidau

20.03.2014, 09:35 890

Premierul Australiei, Tony Abbott, a anunţat joi că două obiecte "posibil legate" de zborul MH370, dispărut în urmă cu 12 zile, au fost observate prin satelit, relatează AFP.

Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA) a primit informaţii "noi şi credibile" despre "obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările" avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a declarat premierul australian în faţa Parlamentului.

"Două obiecte posibil legate de căutări au fost identificate" în urma examinării unor "imagini prin satelit", a precizat el.

Un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. Premierul australian nu a precizat locul în care cele două obiecte au fost detectate, însă Australia efectuează căutări în sudul Oceanului Indian.

Tony Abbott a avertizat că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite. "Trebuie să ţinem cont de faptul că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă şi ar putea să indice că acestea nu sunt legate de zborul MH370", a spus el.

AMSA va organiza o conferinţă de presă la ora 04.30 GMT (06.30, ora României).

Zborul MH370 care asigura legătura între Kuala Lumpur şi Beijing a dispărut, cu 239 de persoane la bord, o oră mai târziu după ce a decolat din capitala Malaysiei sâmbătă, 8 martie, la ora 00.41 (vineri, 18.41 ora României).

Căutările s-au concentrat într-o primă fază în Marea Chinei de Sud, pe coasta orientală a Malaysiei, înainte ca noi elemente să le reorienteze.

Dispariţia avionului Boeing 777 mobilizează eforturile a peste 25 de ţări, angajate în căutări începând din nordul Thailandei până în Asia Centrală pentru coridorul nordic (care acoperă o parte din China) şi începând din Indonezia până în sudul Oceanului Indian pentru coridorul sudic.

Australia, alături de Indonezia, efectuează căutări în coridorul sudic, care trece la câteva sute de kilometri de coasta sa de vest.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9264
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9263
Azi: 4.8175
Diferență: -0,3104
Ieri: 4.8325
Azi: 5.8439
Diferență: -0,668
Ieri: 5.8832
Azi: 5.0450
Diferență: 0,1211
Ieri: 5.0389