Business Internaţional

Axel Weber, BCE: Noi majorari ale ratei dobanzii ar putea fi necesare in 2007

26.10.2006, 19:04 16

Tot mai multe voci din interiorul Bancii Centrale Europene indica faptul ca in 2007 ratele dobanzii la euro vor continua sa creasca.
Axel Weber, membru al consiliului Bancii Centrale Europene, a anuntat ca banca ar putea fi nevoita sa majoreze in continuare ratele dobanzii pentru a se asigura ca nu stimuleaza prea mult economia zonei euro, scrie Bloomberg.
"Economia este din ce in ce mai stabila", a declarat Weber, care detine si pozitia de presedinte al bancii germane Bundesbank, in cadrul unui interviu acordat ziarului Tagesspiegel. "Trebuie prin urmare sa ne punem intrebarea: va mai fi necesara actuala stimulare a economiei prin intermediul politicii monetare in 2007?"
Presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a semnalat ca banca este pregatita sa majoreze costurile legate de contractarea de imprumuturi pentru a sasea oara in decurs de 12 luni in luna decembrie pentru a mentine rata inflatiei sub control in contextul inregistrarii celui mai rapid ritm de crestere economica din ultimii sase ani. Trichet a refuzat sa comenteze cu privire la perspectivele legate de rate in 2007, iar economistii au pareri impartite cu privire la deciziile viitoare ale BCE.
Weber este al doilea membru al consiliului BCE intr-o saptamana care sugereaza o posibila inasprire a conditiilor de creditare dupa luna decembrie.
Colegul sau olandez Nout Wellink a declarat in cadrul unui interviu publicat pe 23 octombrie ca ratele dobanzii sunt "inca foarte scazute" si ca economia "atinge treptat capacitatea maxima, ceea ce va intensifica intr-o oarecare masura presiunile asupra salariilor si preturilor".
Tranzactiile cu contracte futures indica faptul ca un numar in crestere de investitori conteaza pe o majorare a ratei de referinta de catre BCE pana la 3,75% in primele trei luni ale anului viitor, dupa o majorare de un sfert de punct pana la 3,5% in decembrie.
Inflatia in zona euro a scazut pana la 1,7% luna trecuta, aceasta fiind prima data in decurs de 20 de luni cand rata se situeaza sub limita de 2% a BCE. Acest lucru s-a intamplat in contextul in care preturile la petrol au scazut de la un nivel record.
Totusi, Weber a declarat ca declinul inflatiei este "temporar" si ca "exista un numar de riscuri legate de o reluare a cresterii inflatiei peste 2%", cum ar fi accelerarea creditarii si posibilitatea ca preturile la petrol sa creasca din nou.
BCE se teme ca cresterea economica va spori cererile de majorari salariale si va permite companiilor sa majoreze preturile in ciuda scaderii costurilor legate de energie. Desi banca centrala cu sediul la Frankfurt anticipeaza o incetinire a ritmului de crestere economica pana la 2,1% in 2007 de la 2,5% in 2006, aceasta se asteapta ca preturile la bunurile de larg consum sa avanseze in medie cu 2,4% in acest an si anul viitor.
Guy Quaden, membru al consiliului BCE, care conduce banca centrala a Belgiei, a anuntat ca "ritmul de crestere economica s-a accelerat recent in Europa", iar "actualele rate ale dobanzii raman scazute". Totusi, este prea devreme pentru a se lansa speculatii privitoare la evolutia pe care o vor inregistra ratele dobanzii anul viitor, arata acesta.
Klaus Liebscher, guvernator al bancii centrale austriece, a declarat in cadrul unui interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung ca noile proiectii vor avea o importanta cruciala in determinarea viitoarelor decizii ale BCE cu privire la politica monetara.
Economistii au pareri diferite cu privire la cursul pe care-l va urma banca centrala europeana anul viitor.
Zece din 18 economisti chestionati de Bloomberg News in perioada 11-19 octombrie au declarat ca banca europeana va majora ratele dobanzii pana la cel putin 3,75% procente pana in luna septembrie a anului viitor, sapte au anticipat ca nu se va opera nici un fel de modificare a ratelor, iar unul a estimat ca banca va reduce ratele dobanzii. Numai sase din cei 18 economisti se asteapta ca BCE sa opereze o majorare a ratelor in primele trei luni ale anului viitor.

Previziuni
Axel Weber, membru al consiliului BCE, anunta ca banca ar putea fi nevoita sa majoreze in continuare ratele anul viitor pentru a nu stimula prea mult economia
Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, spune ca banca este pregatita sa majoreze ratele in decembrie, dar nu face comentarii privitoare la deciziile ce vor fi luate in 2007
Nout Wellink, membru al consiliului BCE, spune ca ratele sunt inca foarte scazute si ca ritmul alert de crestere economica va intensifica presiunile asupra salariilor si preturilor
Investitorii conteaza intr-o mai mare masura pe o majorare a ratelor pana la 3,75% in primul trimestru al anului viitor, dupa o majorare pana la 3,5% in decembrie

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO