Autorităţile bulgare din sectorul sănătăţii se pregătesc să introducă acces rapid permanent pentru cetăţeni la fişele lor de sănătate via telefoane mobile, ca măsură de combatere a corupţiei generalizate şi abuzurilor de la nivelul bugetului pentru serviciile de sănătate, scrie Euractiv.
În prezent, cetăţenii bulgari pot avea acces mobil la fişele de sănătate dacă dispun de o semnătură electronică calificată, însă mai puţin de 10% dintre aceştia pot face acest lucru.
Astfel, ministerul sănătăţii a propus o opţiune care va deschide posibilitatea ca practic orice cetăţean care deţine un smartphone sau o tabletă să-şi acceseze fişele electronice de sănătate pe un dispozitiv mobil prin activarea unei aplicaţii numite „e-Health“.
Sistemul va permite accesul la fişe prin scanarea unui cod QR şi o asociere a fişei cu aplicaţia mobilă instalată. Sistemul de acces propus nu necesită cunoştinţe tehnice speciale din partea cetăţenilor, a comentat ministerul sănătăţii.
Accesul permanent va permite utilizatorilor să fie notificaţi imediat în legătură cu analizele, spitalizările, medicamentele prescrise şi primite. Cetăţenii vor avea oportunitatea de a alerta autorităţile dacă servicii medicale sunt adăugate în fişă, dar nu sunt realizate.
Sistemul bulgar al sănătăţii întâmpină probleme serioase cu înregistrarea spitalizărilor, testelor şi altor servicii medicale false, care secătuiesc fondul de stat pentru sănătate.
Totuşi, Uniunea Medicală Bulgară (BMU) a anunţat că se opune asigurării de acces mobil rapid la fişele medicale arătând că nu există nicio garanţie privind securitatea datelor personale ale pacienţilor.
De asemenea, Bulgaria intenţionează să digitalizeze reţetele pentru toate medicamentele până la finalul acestui an, după succesul inţial al e-reţetelor, care au reuşit să reducă utilizarea antibioticelor cu aproape 30% într-o perioadă scurtă de timp.
Opţiunea reţetelor pe hârtie urmează a fi menţinută în unele cazuri, însă doar pentru situaţii excepţionale.
Un sondaj recent arată că peste 60% dintre bulgari nu cred că pot beneficia de servicii de sănătate şi tratament bune fără plăţi suplimentare, iar alţi 45% sunt convinşi că acest lucru este posibil doar dacă ai legături personale în cercuri medicale.
Bulgaria alocă cel mai mic procent din PIB sănătăţii, ducând la coplăţi private uriaşe pentru tratament suportate de cetăţeni şi conflicte în sistemul sănătăţii.
Tot pe calea digitalizării, Bulgaria intenţionează să înlocuiască tichetele tradiţionale pentru alimente pe suport de hârtie cu un card de plastic, asemănător unui card bancar, iniţiativa fiind lansat la începutul acestui an, notează Novinite.
Tranziţia va implica o perioadă de graţie până în iulie, în care vor putea fi emise ambele tipuri de tichete. Cardul de plastic nu va permite retragerea de cash, dar va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-şi verifica sumele şi validitatea via aplicaţii mobile, simplificându-le experienţele de shopping.
Cât priveşte digitalizarea în rântul companiilor, Bulgaria şi România se situează pe ultimele locuri în UE.