Business Internaţional

Calatoriile in spatiu - o realitate cu numai 190 de mii de dolari

30.09.2004, 00:00 27



Sir Richard Branson si-a intarit reputatia de show-man cu abilitati de antreprenor cand a anuntat ca va investi 100 de milioane de dolari pentru a trimite turisti in spatiu. Noua sa companie - Virgin Galactic - va fi prima companie care va organiza calatorii in spatiu.



O flota de cinci nave spatiale Virgin va duce in spatiu 3.000 de pasageri intre 2007 si 2012, a anuntat Sir Richard la o conferinta de presa la Societatea Aeronautica din Londra, scrie Finacial Times.



Noile nave spatiale vor fi de tipul SpaceShipOne, celebra pentru zborul de 100 de km pe deasupra Californiei si inregistrata ca prima nava spatiala care apartine unui proprietar privat. SpaceShipOne va zbura saptamana viitoare in incercarea de a obtine premiul de 10 milioane de dolari, oferit de anumite surse non-guvernamentale.



Virgin Galactic dispune de o tehnologie apartinand Mohave Aerospace Ventures, co-fondatorul Microsoft, care a finantat aparitia si dezvoltarea tehnologiei pentru SpaceShipOne.



Virgin se asteapta la cheltuieli de aproximativ 100 de milioane de dolari din propriile fonduri in viitorii cinci ani, pentru dezvoltarea navetei spatiale si a structurilor de la sol.





Zboruri inter-galactice pentru profani



Primii "astronauti" Virgin vor trebui sa plateasca 190 de mii de dolari pentru un bilet la bordul uneia din cele cinci navete spatiale sub-orbitale, pret care va include si trei zile de training inainte de zbor.



Pasagerii nu trebuie sa fie tineri si in forma ca sa aiba acces la acest zbor, a spus Burt Rutan, pionierul aviatiei americane care a creat SpaceShipOne. "Tatal meu are 87 de ani si cu siguranta va zbura si el".



Desi fiecare zbor va doar doua sau trei ore, mai putin de cinci minute for fi, cu adevarat, "in spatiu", fara forta gravitationala, lucru care va crea o senzatie completa. Pasagerii vor atinge o inaltime maxima de 130 de km.



Navele vor decola si vor ateriza initial din desertul Mojave din California. Virgin planuieste sa organizeze si alte zboruri in Florida si in diverse locatii din Marea Britanie, Australia si Singapore.



Sir Richard a spus ca banii obtinuti din zborurile facute in primul an vor fi reinvestiti in afacere, pentru a scadea preturile.



"Vom investi, de asemenea, toate castigurile, pentru a transforma in realitate visul lui Burt in legatura cu zborurile orbitale si, intr-o anumita zi, sa speram ca atata timp cat suntem in viata, ne-ar placea sa vedem un hotel Virgin in spatiu," a spus acesta.



Rutan, in varsta de 61 de ani, a spus ca se va dedica in intregime sa ajute Virgin sa isi dezvolte si sa construiasca o generatie viitoare de nave spatiale. "Sper sa reusesc sa vad calatorii pe luna pe care sa si le permita mai multi - si stiu ca reteaua de hoteluri orbitale se poate realiza cu usurinta cat timp sunt in viata", a adaugat acesta.





Investitie Virgin Atlantic in Nigeria



In viitorul apropiat, Virgin Atlantic ar putea semna un acord cu guvernul nigerian pentru a deschide o noua linie aeriana in Nigeria, cu numele de Virgin Nigeria.



Afacerea Virgin Atlantic, din care Sir Richard detine 51 de procente si Singapore Airlines 49 de procente, va fi una dintre cele mai ambitioase investitii facute vreodata in aviatia africana.



Noua linie aeriana are ca scop umplerea golului lasat prin renuntarea la serviciile companiei de zbor nationale, Nigeria Airways. Linia aeriana a intrat in lichidare anul acesta si o parte dintre agentii de zbor vor fi pastrati la sol, in Lagos.



Totalul investitiilor in Virgin Nigeria va fi de 50 de milioane de dolari, dintre care 24,5 milioane vor fi furnizati de Virgin Atlantic, care va avea 49% din pachetul de actiuni, iar restul de investitori din Nigeria, care vor detine restul de 51%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO