Business Internaţional

Campionii la export pe care băncile germane nu vor să parieze

Campionii la export pe care băncile germane nu vor să...

Autor: Catalina Apostoiu

28.08.2017, 00:00 436

Producătorii germani întâmpină dificultăţi în a obţine finanţare pentru contractele mai mici de export, ceea ce-i dezavantajează în cursa cu rivalii din SUA, Franţa şi Coreea, scrie Handelsblatt.

Comanda a venit din Buenos Aires: trei utilaje pentru construcţia de drumuri, cu un preţ de 2,5 milioane de euro. Pentru Wirten Group, lider mondial pe piaţa echipamentelor de construcţie de drumuri, o astfel de tranzacţie este una obişnuită. De la schimbările politice care au avut loc în Argentina din anul 2015, lucrările de infrastructură de acolo au luat amploare, ceea ce înseamnă cerere puternică pentru echipamentele produse de Wirtgen.

Producătorul german a primat mai multe astfel de comenzi, cu o valoare cuprinsă între 500.000 de euro şi 4,5 milioane de euro din 2015, însă un astfel de succes i-a adus şi probleme: obţinerea de finanţare a devenit problematică sau chiar imposibilă.

„Ofertele de credit ale băncilor pentru comenzile mai mici nu sunt adecvate“, a declarat Reimund Felderhoff, de la Wirtgen. Faptul că o companie cu o cifră de afaceri de 2,6 miliarde de euro şi o cotă uriaşă pe piaţa exporturilor are astfel de probleme este ceva obişnuit. Pentru multe companii industriale germane, în special aşa-numitele Mittelsand, companii mici şi mijlocii sau de familie, finanţarea devine o adevărată provocare.

„Multe bănci nu mai oferă niciun fel de creditare“, spune Ulrich Ackermann, expert în cadrul VDMA, o asociaţie din domeniul ingineriei mecanice. Băncile ignoră mai ales comenzile de până la cinci milioane de euro, „pariurile mici“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO