Business Internaţional

Cardul de debit, mai costisitor decât folosirea banilor cash? Bank of America va taxa folosirea cardului de debit. Cum comentaţi?

Folosirea cardului, mai costisitoare decât folosirea banilor cash? Bank of America va taxa folosirea cardului de debit. Cum comentaţi?

Autor: Adrian Voicu

30.09.2011, 11:32 1272

Bank of America plănuieşte să taxeze clienţii care îşi folosesc cardul de debit pentru cumpărături cu 5 dolari anual, începând de anul viitor, alăturându-se astfel celorlalte bănci care sunt în căutare de surse de venit.

Acţiunea vinde după ce un amendament legislativ american, care va intra în efect începând cu 1 octombrie, impune băncilor o limită de taxare a comercianţilor pentru procesarea tranzacţiilor cu carduri la 21 de cenţi în condiţiile în care, băncile cereau în medie 44 de cenţi.

Şi alte bănci americane, inclusiv Wells Fargo, JP Morgan Chase şi SunTrust Banks analizează posibilitatea taxării clienţilor care folosesc cardurile.

Richard Durbin, senatorul care a făcut amendamentul a atacat decizia băncii americane: "Bank of America încearcă să găsească noi căi să îşi protejeze profiturile punând totul în cârca clienţilor", a spus el într-un comunicat. "Este deschis, inechitabil şi sper că clienţii lor au ultimul cuvânt".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO