Business Internaţional

Ce rol au jucat tinerii pe scena istoriei şi ce au început să facă aceştia pentru prezent şi viitor

Ce rol au jucat tinerii pe scena istoriei şi ce au...

Autor: Iulian Tenchiu

14.09.2019, 20:09 99

Tinerii au reprezentat pe parcursul întregii istorii a umanităţii motorul transformărilor sociale, pentru că în vremurile de criză, aceştia s-au unit şi au luptat împotriva anomaliilor precum regimurile totalitare sau împotriva nedreptăţii, scrie The World Economic Forum.

În prezent, generaţia tânără încă joacă rol de gardian al normalităţii în societate, dar pentru că problemele trecutului au fost rezolvate, ei se îndreaptă către nevoile din prezent şi provocările viitorului. Printre cele mai importante lupte pe care le duc tinerii din ziua de azi se numără lupta pentru mediul înconjurător, cea pentru protejarea drepturilor fetelor şi femeilor de pretutindeni sau lupta pentru dreptate economică.

Potrivit The World Economic Forum, cei care cred şi luptă pentru aceste cauze sunt denumiţi reformatori globali, iar scopul acestora este demontarea stereotipurilor, promovarea egalităţii şi construirea unor comunităţi în care fiecare om să îşi găsească locul.

Numele unuia dintre aceşti reformatori globali este Fatima Azzhara El Azzouzi, care conduce o iniţiativă gobală pentru consilierea celor cu probleme mentale. Practic, ea şi echipa ei educă populaţia din ţările arabe în privinţa sănătăţii mentale, care încă este un subiect taboo în acele state.

Aceasta nu este singurul proiect lansat de reprezentanţii tinerei generaţii, în Mexic, reformatorii le oferă migranţilor mijloace digitale prin intermediul cărora îşi pot găsi un loc de muncă, iar în Ghana tinerele şi adolescentele care sunt pasionate de ştiinţă, tehnologie sau inginerie sunt educate în aceste domenii.

O altă iniţiativă majoră lansată de reformatori este protejarea planetei şi a naturii, pentru viitoarele generaţii. În acest scop tinerii au implementat 160 de programe care privesc mediul înconjurător numai în acest an. Proiectele urmăresc obiective precum echilibrarea climatică, acţiuni ample de împădurire sau de curăţare a plajelor lumii.

În Irak, reformatorii au lansat o campanie de colectare a sticlelor de plastic care s-a adresat tuturo şcolilor locale şi universităţilor din ţară. Scopul campaniei a fost atât  ecologizarea cât şi crearea în regiune a unei culturii a reciclării, care să asigure un mediu înconjurător sănătos şi sigur pentru toţi locuitorii lui.

Un proiect similar a fost demarat şi în Panama şi constă în împădurirea cu pomi fructiferi a regiunii. Această iniţiativă vine cu un dublu efect pentru autohtoni, pentru că rezolva problema despăduririi din regiune şi contribuie la construirea unei alimentanţii sănătoase pentru cei mici.

Acestea sunt doar câteva dintre iniţiativele generaţiei tinere, care ar putea asigura viitorul planetei şi viitorul următoarelor generaţii.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO