• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

China caută să imite Germania cu modelul economic al „campionilor ascunşi“. Polonia este lider regional la „minigiganţi“

China caută să imite Germania cu modelul economic al „campionilor ascunşi“. Polonia este lider regional la „minigiganţi“

Autor: Catalina Apostoiu

31.08.2021, 00:05 4192

China a pus ochii pe modelul german de business al „campionilor ascunşi“ şi vrea să creeze „minigiganţi“ în sectoare de nişă şi campioni pe industrii, potrivit Deutsche Welle. La nivel regional, Polonia se laudă cu cei mai mulţi campioni asunşi: 11 companii şi alte 3 potenţial campioane.

Printre aceştia se numără Carles Design, lider mondial în design şi producţie de maşini de ediţie limitată, şi Nowy Styl, producător de scaune. Ce sunt aceşti campioni care nu stau la vedere? Afaceri mici şi medii de familie, cunoscute în Germania ca Mittelstand, firme care şi-au construit o tradiţie pe pieţele internaţionale, adesea în zone de nişă pe care le domină, dar nu au nume răsunătoare. 

China ia din ce în ce mai mult modelul economic german drept reper pentru succesul său viitor, au observat analiştii. Programul „Made in China 2025“ al Beijingului, cu accentul pus pe creşterea producţiei din sectoarele tech, a fost inspirat de modelul german. Totuşi, alţii spun că succesul Chinei în copierea modelului economic german va fi probabil restrâns de mediul nesigur de acolo, scrie Bloomberg.

„Creezi structuri asigurându-te că politica economică este predictibilă şi clară, astfel ca firmele să poată investi“, a declarat Achim Wambach, preşedintele Institutului ZEW din Germania. „Ceea ce vedem în China în acest moment este exact opusul“.

„Campionii ascunşi“ ai Germaniei resimt presiuni în creştere pe pieţele locale şi dincolo de acestea din partea companiilor chinezeşti. Unii simt pericol, în timp ce alţii văd opor­tunităţi pentru extinderea po­veştii de succes a sectorului manufacturier german.

IMM-urile germane, aşa-numitele Mittelstand, sunt bine­cunoscute ca fiind coloana vertebrală a economiei germane. Poate că nu sunt un Bosch sau Bayer, însă după cota de piaţă, companii de familie ca Krones sau Weining sunt jucători globali. Modelul creat de Germania în perioada postbelică stârneşte invidia lumii, iar rivali ca China se chinuie să-l copieze.

Germania are doar 28 dintre cele mai mari 500 de companii de top ale lumii, dar 48% din micii lideri de piaţă. Aproximativ 99% din companiile germane sunt IMM-uri, aşa-numiţii „campioni ascunşi“.

Pentru a evidenţia diferenţa dintre Germania şi China, aproape 60% din campionii ascunşi germani produc în China. Numărul de fabrici germane din China depăşeşte 2.000. Spre deosebire, în prezent există doar patru fabrici greenfield chineze în Germania.

Hermann Simon, cel care a inventat termenul de campioni asunşi, crede că nemţii au în continuare avantaje însemnate din punct de vedere al prezenţei globale, brandului şi calităţii. „Însă bătălia pe viitor se va duce în domeniul inovaţiei, inclusiv digitalizării“, potrivit acestuia.

Un studiu recent arată că exporturile chineze către Germania conţin volume în creştere de bunuri industriale sofisticate, iar cota unor astfel de produse în importurile UE a crescut considerabil.

În iunie, şase ministere chineze au emis un plan potrivit căruia până în 2025 ţara va dezvolta 10.000 de „mini-giganţi“ specializaţi în sectoare de nişă şi 1.000 de companii campioni într-o singură industrie.

China avansează la acest capitol câteodată prin preluarea unor campioni ascunşi individuali din Germania. În 2014-20, au existat 300 de achiziţii chineze de companii germane, acestea incluzând campioni ascunşi.

Campionii ascunşi germani ar trebui să se teamă de avansul companiilor chineze pe pieţele lor, arată Simon. Însă problema nu se rezumă la piaţa germană, din moment ce aceştia au prezenţă globală.

Lecţia generală este că nemţii trebuie să devină chinezi în anumite domenii, şi inversul fiind valabil: chinezii trebuie să devină germani, potrivit lui Simon.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270