Business Internaţional

Chinezii prospera si pun mare pret pe produsele de lux

30.09.2005, 19:39 32

"Imbogatiti-va!", ii indemna Deng Xiaoping pe locuitorii Chinei, in 1978. Acest indemn este pe cale sa devina realitate, scrie cotidianul francez Le Figaro. Veniturile populatiei din China au inregistrat o crestere semnificativa in ultimii ani. Consumul a fost si el pe masura, mai ales in marile orase.

Alimentatia ramane pe primul loc in ceea ce priveste cheltuielile menajelor, chinezii alocand 35% din bugetul lunar acestui sector, comparativ cu cele 54 de procente alocate in 1990. Insa, scaderea respectiva vine atat in folosul educatiei (15%), al locuintei, al transportului si serviciilor medicale (11%), cat si in cel al imbracamintei (10%).

Spre exemplu, Xia Qian, angajata a unei companii care organizeaza evenimente, castiga 350 de euro pe luna, din care 50 de euro reprezinta cheltuielile pentru alimentatie. La fel ca majoritatea tinerilor celibatari, care locuiesc in Shanghai, ea inca mai locuieste cu mama sa. Aceasta din urma si-a construit propria firma, nu foarte mare, si castiga 500 de euro pe luna.

Cele doua cheltuiesc cea mai mare parte a venitului pe locuinta. Careia mama lui Xia Qian ii aloca 320 de euro lunar. Xia marturiseste ca pentru a-si achizitiona un apartament de trei camere in cartierul situat in nordul orasului s-a indatorat pentru urmatorii 12 ani, asa cum fac majoritatea locuitorilor orasului Shanghai.

In schimb, tanara a platit cash pentru noua masina pe care si-a achizitionat-o 10.000 de euro pe care reusise sa ii puna deoparte. Ea a intrat, astfel, in clubul privilegiatilor, deoarece doar 7% dintre locuitorii celor trei cele mai importante orase din China (Pekin, Shanghai si Canton) isi permit o asemenea masina, conform celui mai recent studiu al institutului american AC Nielsen.

Aparitia creditelor de consum a favorizat acest tip de comportament. Evolutia mijloacelor de plata a inceput o data cu aparitia cartilor de credit. Perspectivele sunt si mai promitatoare. La inceputul lunii august a acestui an, cotidianul China Securities Journal relata ca piata de consum nationala a inregistrat o crestere de 12%, in primul semestru al acestui an. Totalizand vanzari in valoare de 300 de miliarde de euro, aceasta este cea mai mare crestere din ultimii opt ani. Iar in anii ce urmeaza, cheltuielile menajelor ar putea inregistra cresteri anuale de pana la 18%, conform unui studiu efectuat de MasterCard.

Totusi, in afara marilor orase ale Chinei, aceasta frenezie a consumatorilor nu este foarte des intalnita. Qiu Xiaohua, directorul adjunct al Biroului National de Statistica din China, nu se fereste sa isi arate preocuparea in ceea ce priveste diferenta semnificativa intre zonele rurale si cele urbane, unde veniturile sunt de trei ori mai mari. Insa, mai grav este faptul ca puterea de cumparare din regiunile rurale abia daca ajunge la nivelul puterii de cumparare din regiunile urbane din anii ''90.

Asadar, sunt 15 ani de decalaj in ceea ce priveste consumul. In timp ce 42% dintre locuitorii oraselor beneficiaza de protectie medicala asigurata de guvernul chinez, doar 10% dintre locuitorii zonelor rurale se afla in aceasta situatie. Diferentele respective se vor accentua, chiar, din moment ce pretul produselor agricole scade din ce in ce mai mult, iar pretul produselor industriale nu inceteaza sa creasca.



Chinezii, principalii consumatori de produse de lux pana in 2011

Ar putea sa fie francezii depasiti de chinezi in ceea ce priveste consumul produselor de lux? Locuitorii Chinei cheltuiesc deja de trei ori mai mult pe bijuterii, accesorii din piele si alte produse vestimentare de lux, conform celui mai recent studiu publicat de banca americana Merril Lynch. In 2003, spre exemplu, ei au cumparat bijuterii in valoare de mai mult de 1,2 miliarde de dolari (990 de milioane de euro), rezervandu-si locul cinci in lume in aceasta privinta.

Ocupanti ai locului trei in clasamentul consumului de produse de lux, dupa americani si japonezi, chinezii ar trebui sa urce pe primul loc, in acest clasament, pana in 2011. Specialistii estimeaza ca ei vor atinge, pana la acea data, o cota de 25% din totalul vanzarilor specifice acestui sector, comparativ cu cele 11 procente detinute astazi. Aceasta daca se includ si chinezii din Hong Kong, Macao, Taiwan si Singapore. Studiul respectiv ia in considerare nationalitatea consumatorilor, inclusiv cei aflati in calatorii, in afara Chinei, si nu doar cheltuielile realizate in interiorul tarii. China continentala nu reprezinta, in momentul de fata, decat intre 1% si 3% din veniturile totale ale sectorului produselor de lux.

Marile marci ale acestui sector sunt constiente de ceea ce poate reprezenta aceasta oportunitate pentru cresterea lor viitoare. China ar putea deveni principala locatie preferata de marii producatori europeni. Comitetul Colbert, care reuneste, la Shanghai, 69 de intreprinderi franceze de renume, precum Chanel, Guerlain, Christofle sau Baccarat, va organiza, la sfarsitul lunii octombrie, la Shanghai, o expozitie a produselor emblematice franceze.

Louis Vuitton va deschide si el, in aceasta toamna, al doilea magazin global, dupa cel de pe Champs-Elysees, la Pekin, la care se adauga si un alt mic magazin la Hong Kong. Astfel incat, specialistii de la Merril Lynch se intreaba daca China nu va deveni cumva o a doua Japonie. "In cazul in care China isi va mentine ritmul actual de crestere si peste o generatie, afacerile noastre vor fi la fel de fructuoase precum cele din Japonia de astazi", a declarat Bernard Arnault, conducatorul grupului LVMH (Louis Vuitton-Moet Hennessy), in cadrul prezentarii rezultatelor grupului pentru anul 2004.

Principalul motiv al acestei puternice dezvoltari il constituie minoritatea chineza cu o mare putere de cumparare si care calatoreste. In 2008, numarul turistilor chinezi din strainatate va fi de 2,5 ori mai mare decat cel al turistilor japonezi. Iar cei intre 5 si 10 milioane de chinezi foarte privilegiati (0,3% din populatia Chinei), care dispun de un venit anual mai mare de 30.000 de dolari, au o putere mai mare de cumparare decat cea a americanilor care castiga aceeasi suma de bani. Daca se ia in considerare costul foarte scazut al vietii in China, conform calculelor specialistilor de la Merril Lynch, acest venit, de 30.000 de dolari, ar corespunde unui venit de 140.000 de dolari, in Statele Unite.

Detinatorul unui sfert din piata chineza, LVMH, profita din plin de aceasta putere mare de cumparare a consumatorilor de aici. La fel si producatorul elvetian Swatch al marcilor Omega, Breguet, Longines, care este liderul pe piata distributiei de ceasuri de lux, precum si rivalul sau Richemont (Cartier, Van Cleef). Burbery, Zegna si Hugo Boss sunt si ei lideri de piata in sectorul de pret-a-porter.

Totusi, in ciuda avantajelor pe care piata chineza le poate oferi, sunt foarte rare intreprinderile occidentale (Hermes, Armani, Prada, Versace) care sa obtina profit.

Principalele motive sunt frecventarea insuficienta a magazinelor in care se gasesc aceste marci si preturile foarte ridicate in urma taxelor de import foarte mari. Mai mult, aceste firme au inceput sa devina neincrezatoare in piata chineza, unde produsele contrafacute reprezinta un sport national. Armani, spre exemplu, a gasit aici nu numai copii ale marcilor sale, ci si magazine care ii purtau numele desi nu aveau nimic de-a face cu producatorul italian.



Cel mai mare mall din lume, in mijlocul Asiei

In viitorul apropiat, cea mai mare galerie cu vanzare din lume nu va mai fi cea din Minneapolis, Statele Unite, ci cea din Dongguan, din regiunea chineza Canton, care se intinde pe cateva milioane de metri patrati. Un mic Las Vegas in mijlocul continentului asiatic.

Acest mall va avea propriul sau parc de distractii, hotelurile sale, o copie a Arcului de Triumf de pe Champs-Elysees si chiar cateva gondole elvetiene.

"Chinezilor le-au placut intotdeauna parcurile de distractii. Astazi, ei pot sa se distreze chiar in timp ce isi fac cumparaturile. Este o noua etapa a consumului", explica autorii unei anchete a cabinetului de studii Deloitte. Vor exista chiar sase galerii cu vanzare pe teritoriul Chinei, a caror marime o va depasi pe cea a celor mai mari mall-uri americane.

Intre 1997 si 2003, cheltuielile medii ale locuitorilor oraselor chinezesti au crescut cu 55,5%. Mai mult, anii 2005-2007 ar trebui sa aduca o noua accelerare a acestor cheltuieli, in opinia lui Eric Dugelay, specialist pe problemele legate de China, in cadrul Deloitte France. "Este o oportunitate mult asteptata de numeroase intreprinderi straine, si mai ales de grupurile de distributie", spune el.

Grupul francez Carrefour, al doilea distribuitor la nivel mondial, dupa compania americana Wal-Mart, este prezent pe piata chineza de 10 ani. Cu mai bine de 60 de hipermarketuri, grupul francez este primul distribuitor strain din China, desi cota sa de piata este mai mica de 1%, conform informatiilor oferite de Deloitte. "Potentialul exista, asadar, cu atat mai mult cu cat guvernul chinez favorizeaza dezvoltarea provinciilor, si nu numai a marilor orase", precizeaza Eric Dugelay.

In China, hypermarket-urile nu sunt cu mult mai ieftine decat micii comercianti. Insa, produsele lor sunt mai proaspete si mai bine controlate si sunt deschise pana mai tarziu. Pana la sfarsitul acestui an, vor fi 121 de hypermarket-uri in Shanghai. Liderul de piata in China, Shanghai Bailian, detine deja 2.700 de astfel de magazine.

Lunile ce urmeaza sunt decisive in cursa pentru castigarea unei cote de piata cat mai mari. Wal-Mart tocmai a deschis primul sau magazin la Shanghai si va face tot posibilul, cel mai probabil, sa creasca nivelul activitatii pe piata chineza. De altfel, foarte multe grupuri internationale s-au aratat interesate in aceasta piata. Cat despre distribuitorii chinezi, ei se asteapta la incurajari din partea guvernului chinez.



Etam deschide 500 de mici magazine pe an

Etam nu si-a rezolvat nici pe departe problemele financiare. Firma a inregistrat, anul trecut, o pierdere de 61 de milioane de euro, o scadere de 3,7% a vanzarilor din Franta si de 5,4% in Europa. Insa, a mai ramas o ultima speranta pentru compania franceza: piata chineza.

Etam a deschis aici primul magazin in 1994, impreuna cu un partener local. Astazi, detine 1879 de puncte de vanzare in China, comparativ cu cele numai 647 din Franta, 71 in Spania si Portugalia, 24 in Germania si 22 in Italia. Grupul francez deschide, in China, incepand cu doi ani in urma, cate 500 de mici magazine in fiecare an.

Astfel, cifra sa de afaceri a inregistrat o crestere de 37%. Acest lucru se datoreaza, in mare parte, activitatii din China. Anul trecut, 8% dintre vanzarile totale ale firmei au fost realizate aici, pentru ca in primul semestru al acestui an, procentul respectiv sa creasca la 16,5%.



L''Oreal studiaza structura firului de par al asiaticilor

L''Oreal a anuntat recent deschiderea unui "centru de cercetare a structurii firului de par al asiaticilor", la Pudong (periferia orasului Shanghai). Vor fi create astfel 60 de noi locuri de munca pana la finele anului 2006.

"Rezultatele cercetarii de la Pudong vor permite dezvoltarea unor produse inovatoare, care vor raspunde mult mai bine nevoilor de pe piata asiatica", a declarat Lindsay Owen-Jones, directorul producatorului francez de produse cosmetice. Aproximativ 110 milioane de femei din China cumpara produsele L''Oreal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO