Business Internaţional

Chinezii vaneaza companiile ieftine din Statele Unite

09.05.2008, 20:36 13

Liu Keli nu stia prea multe despre Carolina de Sud, nici macar unde este situata pe harta Statelor Unite, la fel cum majoritatea americanilor nu stiau nimic despre provincia lui de origine, Shanxi din China, scrie Los Angeles Times.
Cu toate acestea, Liu investeste 10 milioane de dolari (6,47 milioane de euro) in statul american de la marginea Oceanului Atlantic prin construirea unei fabrici de sabloane metalice pentru tipografii care necesita angajarea a 120 de muncitori. Obiectivul lui principal a fost dintotdeauna patrunderea pe marea piata americana, dar cand contabilii lui au creionat costurile, Liu Keli a fost surprins sa afle ca deschiderea unei fabrici in America nu difera cu mult de deschiderea unei fabrici in China.
Liu a cheltuit 500.000 de dolari (323.400 de euro) pe un teren de 2,83 hectare din Spartanburg, ceea ce reprezinta mai putin de un sfert din costul unui asemenea teren in provincia Dongguan, in sud-estul Chinei, unde Liu detine alte trei fabrici. In plus, tarifele la electricitate sunt cu 75% mai mici in Statele Unite, iar in Carolina de Sud Liu nu mai are de infruntat penele dese de curent.
Singurul lucru care costa mai mult in Spartanburg este mana de lucru. Liu le va oferi angajatilor sai 12-13 dolari (7,7 - 8,4 euro) pe ora, fata de 2 dolari (1,29 euro) pe ora, salariul unui muncitor din Dongguan, fara a socoti cheltuielile de cazare si masa. Cu toate acestea, Liu este convins ca statul american ii va oferi subventii pentru fiecare angajat american in parte, ceea ce va ajuta la amortizarea costurilor mari cu forta de munca.
"Am fost de-a dreptul surprins. Diferenta nu este deloc atat de mare cum credeam", a declarat presedintele Grupului Shanxi Yuncheng.
Liu este doar unul dintre antreprenorii chinezi care dezvolta afaceri pe teritoriul Statelor Unite. De la Spartanburg pana in Los Angeles, oamenii de afaceri din China construiesc fabrici, achizitioneaza companii intregi si investesc in multe alte afaceri sau in imobiliare.
Luate separat, toate aceste afaceri palesc in fata unor investitii majore, cum ar fi cele 5 miliarde de dolari (3,23 miliarde euro) alocate anul trecut de fondul de investitii chinez pentru achizitia de actiuni ale bancii Morgan Stanley, sau de cele 18,5 miliarde de dolari (11,9 miliarde de euro) oferite de gigantul petrolier CNOOC pentru achizitionarea companiei Unocal Corporation in 2005.
In ciuda discutiilor aprinse cauzate de aceste investitii - CNOOC si-a retras oferta sub presiuni politice, iar administratia Bush a introdus un "cod de conduita" pentru fondurile suverane de investitii - afaceristii chinezi din sectorul privat, cum este si cazul celor de la Shanxi Yuncheng sunt din ce in ce mai atrasi de statele americane dornice de investitii si noi locuri de munca.
Luna trecuta, guvernatorul statului american Wyoming a facut o vizita in China in cadrul careia a analizat in special situatia din sectorul mineritului de carbune. Liderul din Georgia a venit cu o echipa de 40 de specialisti pentru a gasi noi metode de atragere a investitorilor si de imbunatatire a comertului. De curand guvernatorul din Alabama le-a urmat exemplul si a facut numeroase vizite in China.
"Este ca un fel de lupta pentru pamant", a declarat James Rice, manager al diviziei chineze a Tyson Foods si membru al comisiei in cadrul American Chamber of Commerce din Shanghai.
Multi afaceristi chinezi sunt inca neincrezatori si nu se aventureaza pe piata americana, temandu-se de legile restrictive pentru acordarea de vize, dar si de diferentele de ordin lingvistic, cultural si politic dintre cele doua popoare. Tensiunile recente legate de situatia Tibetului si de incidentele de pe traseul Tortei olimpice au declansat ideea boicotarii companiilor din Vest in randurile chinezilor. Cu toate acestea, nimeni nu sugereaza ca renuntarea la piata americana este o idee buna.
"Chinezii nu vor sa piarda aceasta sansa de a pescui pesti mari din apa putina in Statele Unite", a declarat Mei Xinyu, economist in cadrul Ministerului de Comert din China, referindu-se la preturile foarte mici ale activelor din America.
Incurajate de mari cantitati de lichiditati, companiile chineze vor acum sa concureze cu cele straine la nivel global. Altele au simtit ca nu se pot dezvolta mai mult la nivel local si au nevoie de extindere in strainatate pentru a creste vanzarile. In plus, guvernul chinez ii sustine prin relaxarea restrictiilor, reusind astfel sa echilibreze relatiile comerciale cu Statele Unite si sa profite la maxim de enormele rezerve valutare.
"La seminariile si discutiile la care am participat, autoritatile guvernamentale spun: Esti capitalist; ar trebui sa te extinzi in afara", a declarat Fred Hong, un avocat din Pasadena care lucreaza de 15 ani pe postul de consilier al unui grup de companii din China.
Unul dintre clientii lui Hong, care detine doua imprimerii in China, a semnat de curand un contract in valoare de 1 milion de dolari (646.000 de euro) pentru o fabrica de carduri magnetice ce va fi construita in City of Industry din California si care va avea 60 de angajati. Banii pentru noua fabrica provin din profitul obtinut de pe urma celorlalte fabrici detinute de omul de afaceri. Acestea au adus profituri considerabile in ultimii ani, ceea ce i-a permis afaceristului chinez sa se extinda si mai mult in America.
Ani de zile, investitiile dintre cele doua tari au avut un sens unic, si anume investitorii americani cheltuiau miliarde in Asia, dar ultimele fuziuni si achizitii arata ca puterea Chinei este in plina crestere.
Investitiile americane in China au insumat anul trecut 2,6 miliarde de dolari (1,68 miliarde euro), in scadere fata de cele 3 miliarde de dolari (1,94 miliarde euro) investite in China in 2006, conform datelor furnizate de Ministerul de Comert al Chinei.
Cu toate acestea, multi antreprenori chinezi prefera sa lucreze fara a atrage prea mult atentia, ceea ce inseamna ca cifrele prezentate nu includ multe investitii realizate sub radarul autoritatilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO