Business Internaţional

Consumatorii germani sunt prudenti deocamdata

06.01.2004, 00:00 19



Vanzarile sectorului de retail din Germania s-au diminuat in luna noiembrie a anului trecut cu 1,8%, aceasta reprezentand cea mai mare scadere din ultimele 8 luni. Nu este decat o dovada ca cea mai mare economie a Europei trebuie sa depuna mai multe eforturi pentru a impulsiona consumul.



Economistii se asteptau la o diminuare de numai 0,2%, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg News.



Potrivit Biroului Federal de Statistica, vanzarile din noiembrie sunt cu 4,8% mai mici decat in perioada similara a anului trecut.



Indicele care arata increderea consumatorilor a ramas neschimbat in decembrie, iar reprezentantii companiilor spun ca reducerile de impozite introduse de cancelarul german Gerhard Schroeder ar putea sa nu fie suficiente pentru a stimula consumul.



MAi mult, in al treilea trimestru al anului 2003, in timp ce exporturile scoteau economia Germaniei din recesiune, cheltuielile pentru consum s-au diminuat.



"Germania este acum unul din statele cu cele mai scazute ritmuri de crestere a consumului", a declarat pentru Bloomberg Hans-Joachim Koerber, director executiv al Metro Group, al treilea retailer din Europa.



Analistii estimeaza ca in decembrie consumul a ramas neschimbat, populatia actionand cu prudenta in fata planului de relaxare fiscala a lui Schroeder. Dupa luni intregi de negocieri, cancelarul a ajuns la un compromis cu fortele opozitiei, cazand de acord asupra unei reduceri a impozitelor in valoare de 8,9 miliarde de euro, jumatate din suma propusa initial de Schroeder.



"Consumatorii nu sunt prea impresionati de reforma fiscala", a afirmat Joerg Kraemer, economist sef la Invesco Asset Management, Frankfurt.





Exporturile sunt in frunte



Perspectivele pentru industriile celor 12 state ale zonei euro s-au imbunatatit in decembrie. Managerii germani au devenit mai optimisti, iar exportatorii sunt tot mai increzatori, in ciuda avansului de 19% al monedei europene fata de dolar, inregistrat anul trecut.



Bernd Gottschalk, presedintele asociatiei VDA, a producatorilor de automobile, a declarat: "Aprecierea monedei euro ne loveste, dar nu ne omoara".



Aprecierea monedei europene ajuta la mentinerea inflatiei la un nivel scazut, prin diminuarea costului importurilor si majorarea puterii de cumparare a populatiei. Rata inflatiei inregistrata in Germania in luna noiembrie s-a situat la 1,3%, potrivit statisticilor Uniunii Europene.



"Puterea de cumparare a crescut nu numai datorita relaxarii fiscale, dar si datorita monedei europene puternice si a inflatiei mici", spune Stefan Grothaus, economist la WGZ-Bank, Dusseldorf. "Daca somajul va continua sa scada, ar trebui ca situatia consumului populatiei sa se imbunatateasca treptat in acest an", a adaugat el. anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO