Business Internaţional

Credit Suisse: pierderi la divizia de investitii si plecari ale clientilor la cea de wealth management

25.04.2008, 19:40 13

Credit Suisse, cea de-a doua mare banca europeana, a raportat in primul trimestru pierderi care depasesc estimarile anterioare si care se datoreaza in mare parte operatiunilor de writedown (reducerea valorii activelor contabile) efectuate ca urmare a deteriorarii constante a pietei internationale de creditare.
Pierderile nete ale Credit Suisse, condusa de directorul executiv Brady Dougan, - primele inregistrate de catre banca in ultimii cinci ani - au atins suma de 2,15 mld. franci elvetieni (1,33 mld. euro), comparativ cu un profit de 2,73 mld. franci elvetieni inregistrat in aceasi perioada a anului trecut. Pierderea medie estimata de analisti inaintea publicarii rezultatelor oficiale se situa la 594 mil. franci (369,4 mil. euro), scrie Bloomberg.
Pierderea bruta inregistrata de banca de investitii s-a ridicat la 3,46 mld. franci elvetieni (2,15 mld. euro), dupa un profit brut de 1,99 mld. franci elvetieni in primul trimestru din 2007. Divizia de administrare a activelor (wealth management) a inregistrat o pierdere neta de 268 mil. franci elvetieni (166,6 mil. euro), dupa ce in ultimele luni
s-a confruntat cu retrageri de numerar in valoare de peste 20 mld. franci.
Pierderile vin in conditiile in care activele contabile la care banca a fost nevoita sa renunte au totalizat 5,3 mld. franci elvetieni, cele mai afectate segmente fiind cel al creditelor pentru achizitii (leveraged buyout) si al creditelor ipotecare.
Pierderile companiei au fost insa mult mai mici decat cele inregistrate de rivala sa UBS, cea mai mare banca elvetiana, care a anuntat la inceputul lunii ca pierderile aferente primului trimestru se ridica la 12 mld. franci (7,4 mld. euro).
"E clar ca bancile elvetiene nu sunt imune" in fata crizei pietei financiare, a declarat Michael Holland, presedintele Holland & Co din New York, care administreaza active de peste 4 mld. dolari.
Dupa anuntul privind rezultatele financiare, actiunile Credit Suisse au urcat pe bursa din Z?rich cu 0,4%, pana la 52,75 franci elvetieni (32,8 euro). De la inceputul anului, titlurile bancii s-au prabusit cu 22%, ducand valoarea de piata a companiei pana la 61,4 mld. franci elvetieni (38,1 mld. euro). Actiunile UBS au pierdut, in 2008, aproape 33%.
Reducerea valorii activelor contabile a inclus si instrumentele colaterale (de sprijin) despre care banca declarase luna trecuta ca fusesera evaluate gresit si in mod intentionat de catre un "mic grup de traderi".
Operatiunile de writedown in ceea ce priveste instrumentele colaterale au atins o valoare de 2,66 mld. franci elvetieni, in timp ce pe segmentul instrumentelor bazate pe ipoteci pierderile s-au ridicat la 848 mil. franci. In acelasi timp, profitul inregistrat de divizia de depozite a bancii a coborat cu 13%, pana la 860 mil. franci.
Veniturile totale ale diviziei de retail au ajuns pana la 464 mil. franci, in crestere cu 3% fata de perioada similara a anului trecut. Activele administrate de divizia de private banking au urcat cu 17,1 mld. franci, fata de 18,4 mld. franci in primele trei luni din 2007.
Marile institutii financiare mondiale au pierdut de la declansarea crizei pietei ipotecare americane incoace peste 290 mld. dolari (181 mld. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO