Business Internaţional

Cultivatorii de tutun din sudul Europei raman fara subventii

19.11.2003, 00:00 24

Zeci de mii de locuri de munca din zonele rurale ale Europei sudice risca sa fie desfiintate, deoarece Comisia Europeana se pregateste sa suspende acordarea de subventii producatorilor de tutun, potrivit BBC News. Eliminarea subventiilor va fi anuntata in aceasta saptamana si reflecta eforturile Comisiei de a restrange treptat acest sector si de a reduce fumatul in Europa.
Fermierii isi vand tutunul pentru aproximativ 4,5 euro, pret din care subventiile reprezinta in jur de 3 euro. In lipsa ajutoarelor din partea statului, viitorul multor cultivatori de tutun va ajunge sub semnul incertitudinii.
"Daca nu voi mai putea sa cultiv tutun, va trebui sa-mi gasesc altceva de jucru", spune Jean-Luc Catinel, fermier din regiunea Dordogne. "Acesta este sfarsitul micilor plantatii", adauga el.
In Dordogne, la fiecare cativa kilometri se gaseste cate o suprafata cultivata cu tutun, aceasta activitate avand o vechime de peste patru secole. Fermierii de aici se tem ca in cazul in care Comisia Europeana merge mai departe cu reformele, culturile de tutun ar putea disparea din sudul Frantei in cel mult 10 ani.
"Vom incerca pana in ultimul moment sa convingem Comisia sa se razgandeasca", a declarat Catinel.
Totusi, toate activitatile desfasurate de fermieri, de la cultivarea si uscarea frunzelor de tutun pana la vanzarea lor catre producatorii de tigari, sunt de mica anvergura. Numai 300 de milioane de tone de tutun se produc in Franta, Italia, Spania si Grecia la un loc. Aceasta productie nu este de ajuns pentru a acoperi cererea fumatorilor europeni, care tind sa cumpere tigari fabricate in alte state decat cele europene.
"Disparitia industriei tutunului din Europa nu va reusi sa rezolve problema fumatului si a sanatatii", este de parere Pierre Haein, directorul companiei France Tabac, detinuta de cei 200 de angajati ai sai. France Tabac este cea mai mare cooperativa din industria franceza a tutunului. "Cat timp fumatul va fi legal in Europa, este evident ca producatorii de tigari isi vor procura tutunul necesar din alta parte a lumii", a explicat Haein.
In industria tutunului sunt angajate 400.000 de persoane, direct sau indirect. In timp ce Comisia Europeana va continua sa plateasca subventii fermierilor care nu vor mai cultiva tutun, pentru cei angajati in sectoarele adiacente nu exista nici o garantie. De exemplu, este putin probabil ca angajatii sezonieri, pe perioada recoltei, ai celor care cultiva tutun, vor primi vreo compensatie. Drept consecinta, scepticii se tem ca acest stil de viata din zonele rurale vor disparea definitiv.
"Nu exista prea multe solutii in regiunea noastra, deoarece nu este foarte industrializata", spune un lucrator din sectorul tutunului. "Cultura tutunului face ca economia acestei regiuni sa se miste, si daca tutunul dispare, nici noi nu vom mai avea unde sa muncim".
Fermierii spera ca parerile ar putea trezi interesul politicienilor, mai ales a celor din statele din sudul Europei, care le-ar putea pleda cauza in fata autoritatilor de la Bruxelles.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO