Business Internaţional

Departamentul de Justitie al SUA taie in carne vie

24.03.2006, 00:00 13

Compania Samsung Electronics a fost amendata cu suma de 300 de milioane de dolari pentru fixarea de preturi sub cele ale concurentei la cipurile de memorie DRAM folosite la telefoane mobile si computere.

Trei membri ai conducerii companiei Samsung, cea mai mare companie producatoare de cipuri din lume, vor pleda vinovati pentru participarea la procesul de fixare a preturilor alaturi de alte patru companii producatoare de cipuri DRAM, scrie Bloomberg.

Sung Woo Lee, managerul departamentului de vanzari al cipurilor DRAM, a primit din partea Departamentului de Justitie al SUA opt luni de inchisoare, urmand ca ceilalti doi, Yeongho Kang, director de marketing pentru DRAM pe filiala din Statele Unite si Young Woo Lee, directorul de vanzari pe Europa, sa execute doar sapte luni.

Fiecare director a fost de asemenea de acord sa plateasca o amenda de 250.000 de dolari si sa coopereze in continuare la desfasurarea anchetei.

"Adevarata dreptate este facuta atunci cand persoanele vinovate fac inchisoare nu doar atunci cand companiile platesc amenzi de milioane de dolari", a declarat procurorul general Alberto R. Gonzales.

Din desfasurarea anchetei a rezultat acuzarea altor doua companii in afara de Samsung iar o treime din persoanele anchetate au fost de acord sa pledeze vinovat, au declarat oficialii Departamentului de Justitie. Pana in momentul de fata, in acest caz, s-au dat amenzi penale in valoare de 731 de milioane de dolari.

Per total, 12 persoane au fost puse sub acuzatie. O a cincea companie, Micron Technology, nu a fost pusa sub acuzare in schimbul oferirii de informatii referitoare la planul de desfasurare al conspiratiei.

Vanzarile totale de cipuri DRAM au fost de 7,7 mld. dolari iar principalele victime includ producatorii Dell, Hewlett-Packard, IBM, Apple, Gatheway si Compaq .

"Acestia sunt doar primii directori ai companiei Samsung care au pledat vinovati pentru acuzatia de fixare de preturi sub cel al concurentei, aceasta fiind inca o investigatie in desfasurare", a declarat Tim Barnett, seful antitrust al Departamentului de Justitie. "Ne vom continua eforturile de a duce in fata justitiei si alte companii cu sediul in tara sau in afara ei care au avut vreo legatura cu vanzarea sub pretul pietei."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO