Business Internaţional

Donald Trump îi dă o palmă preşedintelui francez, după protestele violente din Paris: După doi ani, Macron a ajuns la aceleaşi concluzii cu mine

Donald Trump îi dă o palmă preşedintelui francez,...

Autor: Teodora Marinescu

05.12.2018, 10:19 193

Preşedintele american Donald Trump a criticat situaţia din Franţa, afirmând că omologul său francez Emmanuel Macron a ajuns la aceleaşi concluzii "după doi ani", relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Mă bucur că prietenul meu Emmanuel Macron şi protestatarii de la Paris au ajuns la aceleaşi concluzii la care am ajuns eu acum doi ani", a declarat Trump pe Twitter.

"Acordul de la Paris nu este bun deoarece creşte preţul energiei pentru ţările responsabile, în timp ce ajută unii dintre cei mai mari poluatori", a adăugat liderul de la Casa Albă.

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat suspendarea pentru şase luni a majorării taxei la carburanţi, în urma protestelor violente înregistrate în Franţa.

Cel puţin 263 de persoane au fost rănite în cursul protestelor de la Paris, iar 412 indivizi acuzaţi de implicare în violenţe au fost reţinuţi, a transmis Ministerul de Interne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO