Business Internaţional

Editorialul care îi coboară pe politicienii europeni cu picioarele pe pământ: nu priviţi China ca pe un salvator, rezolvaţi-vă singuri problemele

Editorialul care îi coboară pe politicienii europeni cu picioarele pe pământ: nu priviţi China ca pe un salvator, rezolvaţi-vă singuri problemele

Foto: Shutterstock

Autor: Alexandru Stefan Matei

30.10.2011, 16:03 447

Europa nu ar trebui să aştepte de la China salvarea pentru criza datoriilor de stat, deşi Beijingul va face tot ce va putea pentru a-şi ajuta un prieten aflat la ananghie, conform unui editorial publicat de agenţia de presă Xinhua, controlată de stat, scrie Reuters.

Şeful fondului european de urgenţă EFSF a încercat să convingă China să investească în obligaţiuni emise de instituţie spunând că investitorii vor avea o asigurare care le va permite să recupereze 20% din pierderi în cazul unui default, iar titlurile ar putea fi emise în yuani, dacă Beijingul va dori acest lucru.

Deşi oficialii chinezi şi-au exprimat încrederea că Europa va ieşi cu bine din criză, Beijingul nu a făcut declaraţii publice despre posibile achiziţii de obligaţiuni europene.
"Bunăvoinţa Beijingului este un răspuns bun pentru cei care văd China drept un rival al Europei. În ciuda diferenţelor la capitolul politică, economie şi cultură, China şi Uniunea Europeană sunt în continuare prieteni şi parteneri buni", scrie în editorial.

"Dar, în mijlocul acestei crize fără precedent în Europa, China nu poate lua rolul de salvator al europenilor şi nici să ofere un tratament pentru criză", continuă editorialul.
"În mod clar ţările europene trebuie să îşi rezolve singure problemele financiare. China poate doar să ajute din postura de prieten."

Astfel de editoriale oferă o viziune cu privire la modul în care tratează guvernul problemele din Europa, dar nu se poate spune că reflectă politica dusă de guvernul de la Beijing.
Liderii europeni s-au gândit la China drept un posibil ajutor pentru că ţara are rezerve valutare de peste 3.200 de miliarde de dolari, şi care continuă să crească datorită excedentelor comerciale şi a intrărilor de capital.

Analiştii estimează că China deţine aproximativ un sfert din rezervele valutare în active denominate în euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO